Cel puţin 41 de persoane şi-au pierdut viaţa în urma mai multor furtuni produse duminică în nordul Indiei care au provocat pagube importante, conform autorităţile citate de AFP, scrie agerpres.ro.
În statul Uttar Pradesh, cel puţin 18 persoane au decedat din cauza vântului puternic ce a provocat prăbuşirea zidurilor mai multor case, a doborât stâlpi de electricitate şi a desţelenit copaci.
Aceste decese au avut loc la zece zile după o furtună care a provocat moartea a peste 130 de persoane în aceeaşi zonă.
Alte douăsprezece persoane şi-au pierdut viaţa în urma furtunilor puternice care au lovit duminică Bengalul de Vest, iar unsprezece locuitori au murit după ce au fost loviţi de fulgere în Andhra Pradesh şi în New Delhi unde rafalele de vânt care au depăşit 100 de kilometri la oră au provocat devierea a 70 de zboruri, potrivit autorităţilor.
Aeroportul Internaţional Indira Gandhi a fost închis timp de peste două ore din cauza vântului.
De asemenea, intemperiile au perturbat traficul rutier şi feroviar, iar în capitală mii de călători au rămas blocaţi în staţiile de metrou, informează Xinhua.
Mai multe zone din New Delhi s-au confruntat cu întreruperi ale furnizării energiei electrice după ce unele cabluri de înaltă tensiune au cedat.
Premierul indian şi preşedintele ţării şi-au exprimat regretul pentru decesele provocate de furtuni şi au adresat condoleanţe familiilor îndoliate.
Biroul de Meteorologie din India a anunţat luni că în următoarele 48-72 de ore sunt aşteptate furtuni, mai ales în nord-vestul, estul şi sudul Indiei.
Autorităţile locale din Uttar Pradesh au sfătuit locuitorii să rămână în case, în clădiri din beton, şi să evite deplasarea în preajma copacilor, a transformatoarelor şi a stâlpilor de electricitate în timpul intemperiilor, notează Xinhua.
Cel puţin 41 de morţi în urma unor furtuni puternice produse în India
București
12°C
Articole Similare

1.093
Războiul din Iran se va prelungi. Estimările privind un final în aprilie au căzut/ Cât vor mai dura atacurile
1.093

59
Anchetă ONU: Atacul israelian din 2025 de la închisoarea iraniană Evin, o crimă de război
59

1.921
Se adâncește scandalul între liderii UE și SUA. Premierul Spaniei, noi atacuri la adresa lui Donald Trump: 'Războiul împotriva Iranului subminează ordinea internațională'
1.921

5.142
Trump face cea mai mare eroare de calcul: Războiul din Iran scapă de sub control
5.142

35
UE acordă ajutor umanitar de 458 de milioane de euro pentru Orientul Mijlociu
35

2.624
Polonia servește o lecție aspră României: Pornite cam din aceeași situație, diferența din prezent este una uriașă
2.624

67
Iranul declară că poate duce războiul cu SUA şi Israel 'atât timp cât va fi necesar'
67

5.814
SUA scot în terenul de luptă un jucător extrem de puternic. 'Forța 911' se îndreaptă spre Strâmtoarea Ormuz
5.814

74
Premierul Spaniei: Războiul lui Trump împotriva Iranului slăbește ordinea internațională
74

31
Spania nu va participa la operaţiuni militare în strâmtoarea Ormuz
31

659
Poluarea de pe Nistru pune în pericol alimentarea cu apă a Republicii Moldova - Maia Sandu acuză Moscova
659

3.192
Fractură în UE: două tabere se luptă pentru supremație, după atacurile Iranului și explozia prețului la combustibil
3.192

5.775
România reacționează ferm, după amenințările Iranului: „Teheranul să înceteze aceste atacuri”
5.775
















Comentează