Sudul Statelor Unite a fost afectat vineri de furtuni, ploi torenţiale şi tornade, care au provocat moartea a cel puţin 7 persoane şi au lăsat peste un milion de locuinţe fără curent electric, au anunţat autorităţile americane, informează Rador.
Serviciul Național de Meteorologie a anunțat că furtunile se deplasează spre nord-est și vor provoca ninsori abundente din statul Michigan spre est, până în statul New York, iar în unele zone stratul de zăpadă ar putea avea o grosime de peste 30 cm. Guvernatorul statului Kentucky, Andy Beshear, a declarat că cel puțin două tornade au străbătut vineri partea de vest a statului său şi cel puţin două persoane şi-au pierdut viaţa, dar nu a oferit mai multe detalii.
Guvernatorul statului Alabama, Kay Ivey, a declarat pe rețelele de socializare că trei persoane au fost ucise în urma furtunii din statul său, dar nici el nu a oferit detalii. În Arkansas, un bărbat a murit după ce a fost luat de apele unui râu umflat de inundații, potrivit autorităţilor locale. În statul Mississippi, guvernatorul Tate Reeves a declarat vineri că furtunile din timpul nopții, care au produs vânt extrem de puternic, au provocat moartea unei persoane.
Peste 1,4 milioane de locuințe și întreprinderi au rămas fără curent electric în statele afectate de furtună, potrivit datelor furnizate de PowerOutage.us. Furtunile violente sunt frecvente în sudul SUA în lunile de iarnă, pentru că aerul cald și umed vine dinspre Golful Mexic și se ciocnește cu aerul mai rece care coboară dinspre nord, spun meteorologii americani.
Comentează