Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Cel puțin șase oameni au murit într-un dublu atac în apropierea frontierei dintre Niger și Burkina Faso

Operation World
Burkina Faso

Cel puţin şase persoane şi-au pierdut viaţa în cursul nopţii de miercuri spre joi într-un dublu atac al unor presupuşi jihadişti în apropierea frontierei dintre Niger şi Burkina Faso, au anunţat vineri autorităţile de la Niamey, scrie AFP.

"Bilanţul provizoriu este următorul: şase morţi dintre care un jandarm, doi vameşi şi trei civili. Zece răniţi dintre care patru jandarmi, trei poliţişti, doi vameşi şi un civil", potrivit unui comunicat al Ministerului de Interne al Nigerului citit la radioul public.

Atacurile desfăşurate joi "în jurul orelor 02.00 (01.00 GMT)" de "indivizi neidentificaţi deocamdată şi puternic înarmaţi" au vizat "simultan" două locuri: postul poliţiei de frontieră şi podul basculă situat în apropiere de Makalondi, ultima localitate importantă din Niger înainte graniţa cu Burkina Faso, a adăugat ministerul, potrivit Agerpres.

Surse locale au indicat joi pentru AFP că mai multe persoane au fost ucise în dublul atac.

"Toate localurile postului poliţiei de frontieră au fost incendiate", a informat vineri ministerul.

În comunicat se menţionează că opt vehicule, dintre care unul al poliţiei şi şapte aparţinând unor persoane particulare, au fost "incendiate", în timp ce două vehicule, dintre care unul al poliţiei, au fost "luate" de către atacatori.

Ministerul a dat asigurări că "este angajat într-o operaţiune de curăţare în zona" împădurită şi izolată.

Makalondi este o comună din departamentul Torodi situată în sud-vestul regiunii Tillabéri, care este situată în aşa-numita zonă a celor "trei frontiere" dintre Niger, Burkina Faso şi Mali, ţintă a numeroase atacuri ale jihadiştilor din Sahel, printre care Stat Islamic în Marea Sahara (EIGS).

Vestul Nigerului este vizat în mod regulat de atacurile grupărilor islamiste, în ciuda desfăşurării masive a forţelor naţionale antijihadiste şi a stării de urgenţă în vigoare de ani de zile.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.