Cele mai bune filme de Crăciun. De urmărit în familie

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 25-12-2016

Actualizat: 25-12-2016

Amatorii de filme online au la dispoziţie o ofertă generoasă de filme pentru Crăciun. Lăsând la o parte oferta de filme noi, Life.ro vă prezintă care sunt cele mai reuşite filme pentru Crăciun realizate de-a lungul timpului.

OLDIES BUT GOLDIES

It’s a wonderful life (1946)

Nu contează de câte ori ai văzut „It’s a wonderful life”. Chiar nu contează! Căci de fiecare dată filmul lui Frank Capra reuşeşte să ne poarte într-o lume aproape magică – pe care o credem şi o trăim alături de personajul principal, George Bailey (jucat de James Stewart). Este o poveste impecabil scrisă şi spusă publicului, o poveste despre cât de importantă poate fi prezenţa unui singur om în viaţa comunităţii, în viaţa fiecărei persoane pe care o întâlneşte. Pentru cei care nu au văzut niciodată filmul realizat în 1946:  fiţi pregătiţi să vedeţi un film clasic care va trece în topul listei „filme de Crăciun care nu îmbătrânesc niciodată”.

Miracle on 34 street

„Miracolul de pe strada 34” ne demonstrează că trebuie să rămânem copii pentru totdeauna. Şi ne mai demonstrează că uneori miracolele sunt chiar la îndemâna noastră, trebuie doar să avem disponibilitatea sufletească să privim lumea prin ochii unui copil. Vă recomandăm acest film mai ales pentru Moş Crăciun. Veţi vedea că, într-un fel sau altul, el chiar există. Şi ne aduce bucurie în fiecare an, oricât de sceptici am fi!

Arthur Christmas

Numai bun de văzut cu întreaga familie, filmul răspunde unei întrebări arzătoare pusă de foarte mulţi copii în preajma crăciunului: cum reuşeşte Moş Crăciun să ofere copiilor toate cadourile într-o singură noapte? Uimitor dincolo de orice aşteptări, răspunsul ne poartă în culisele unei operaţiuni ultra-high-tech al cărei centru de comandă se află chiar la Polul Nord, scrie Go4it.

Home Alone 2: Lost in New York

Seria Home Alone este un adevărat clasic între filmele pentru Crăciun. În "Singur acasă 2: Pierdut în New York", Kevin McCallister (jucat de actorul Macaulay Culkin) are parte de o nouă aventură departe de familia sa aiurită, teatrul de operaţiuni fiind de această dată întreg oraşul New York.

Părtaşi şi în acelaşi timp victime în şirul de aventuri sunt Harry şi Marv (Joe Pesci şi Daniel Stern), veniţi la New York sperând să dea o nouă lovitură jefuind cel mai faimos magazin de jucării din oraş, despre care ştiu sigur că va avea vânzări mari în seara de Crăciun.

Happy Christmas (2014)

Jenny, o tânără cam iresponsabilă şi proaspăt trecută printr-o despărţire se mută în casa prietenei sale Kelly, o scriitoare de succes şi soţul ei cineast. După un început nu tocmai lipsit de probleme cele două reuşesc să-şi depăşească micile diferenţe, Kelly realizând că şi ea are nevoie de o schimbare pentru a-şi regăsi fericirea, atât pe planul carierei cât şi sentimental.

Gremlins

Cadou de crăciun cam neobişnuit, cumpărat din cartierul chinezesc, micuţul Mogwai vine un un set de instrucţiuni care trebuie respectate cu stricteţe: a nu se expune la lumină, a nu se uda. a nu se hrăni după miezul nopţii!

A Christmas Carol (Poveste de Crăciun)

Filmul de animaţie inspirat de celebra nuvelă a lui Charles Dickens spune povestea lui Ebenezer Scrooge (jucat de actorul Jim Carrey), un britanic putred de bogat şi foarte zgârcit, pentru care Crăciunul nu este decât o zi lipsită de importanţă. El este readus în magia acestei sărbători de trei spirite care-l poartă în trei călătorii imaginare. Lansat în anul 2009, A Christmas Carol intră în categoria acelor filme pentru copii care pot fi urmărite împreună cu întreaga familie, preferabil în preajma Crăciunului.

FILME PENTRU ROMANTICI

Love Actually

Cu „Love Actually” suntem într-o relaţie de „love and hate” nu-i aşa? Unii dintre noi l-am văzut de nenumărate ori şi suspinăm la fiecare scenă, repetând replici pe care le-am învăţat pe dinafară. Însă există şi voci care susţin sus şi tare că „Love Actually” numai despre dragoste nu este, căci nu toate poveştile personajelor au un final fericit. De ce vă recomandăm, totuşi, acest film? Măcar pentru faptul că – oricât de romanţate ar fi – scenele din acest film vorbesc despre noi toţi, spun poveşti pe care le-am trăit cu toţii într-un fel sau altul. Şi pentru că aceste două cuvinte – „love actually” – repetate de fiecare personaj de nenumărate ori de-a lungul filmului ne fac să fim atenţi la toate modalităţile în care dragostea se manifestă. Nu rataţi scenele de început şi final. Pe aeroport, la sosiri, veţi vedea întotdeauna că… love, actually, is everywhere! P.S.: Atenţie, distribuţie de zile mari!

The Holiday

The Holiday este încă un film care n-ar trebui să lipsească din colecţia romanticilor. E uşor siropos, dar câştigă mult la capitolul umor şi poveşti captivante. Este un film nu doar despre sărbătorile de iarnă, ci şi despre cum alegi să îţi trăieşti viaţa, despre cum poţi să schimbi lucrurile făcând o bucurie cuiva sau doar deschizându-ţi sufletul şi mintea. Veţi vedea două poveşti de Crăciun care se întâmplă în paralel, la mii de kilometri distanţă, dar care în final ajung să fie un singur fir epic. Jude Law şi Kate Winslet sunt încă două motive pentru care vă recomandăm acest film.

FILME DE VĂZUT ALĂTURI DE COPII

Pay It Forward

Am trecut acest film în listă, chiar dacă nu are o legătură evidentă cu sărbătorile de iarnă sau cu ziua de Crăciun. Însă, veţi vedea, „Pay It Forward” este – prin definiţie – un film despre bunătate, despre umanitate şi despre idei mici care pot înfăptui lucruri mari. În traducere liberă „pay it forward” înseamnă să faci o faptă bună în avans. Să faci o bucurie cuiva. Să plăteşti o cafea în plus şi să o laşi următorului client (necunoscut ţie). Să aduci zâmbete unui copil. Sau unui om mare. Am trecut „Pay It Forward” pe această listă pentru modelul pe care putem să îl arătăm copiilor noştri. Şi pentru acest mod de viaţă pe care am putea să-l aplicăm şi noi. Nu doar de Crăciun!

Hugo

Acest film regizat de Martin Scorsese are toate elementele unui film care va ţine întreaga familie „lipită de ecran”. E plin de aventură, mister, dramatism, are personaje frumoase şi răsturnări de situaţie. Este un film cu şi despre copii, dar care va fi trăit cu intensitate şi de părinţi. Hugo poate fi Gavroche sau Micul Prinţ, poate fi un copil obişnuit sau un geniu, poate fi oricare din noi. Este un film „de Crăciun”, chiar dacă nu despre asta este vorba neapărat. Este mai mult o poveste care merită – prin frumuseţea ei – să fie pusă sub bradul de Crăciun.

DE VĂZUT ÎN CINEMA

La La Land

Despre „La La Land” v-am mai scris şi v-am mai spus că este unul dintre cele mai aşteptate filme ale acestui sezon. Şi iar mi-am permis să vă recomand un film care nu are cuvântul „Christmas” în titlu. Ce are în schimb „La La Land”? Are mult farmec, muzică, are doi actori frumoşi (Ryan Gosling şi Emma Stone) care fac unele dintre cele mai bune roluri ale carierei lor. Este un film care de-abia s-a lansat în cinematografe, dar care are toate şansele să bată recordul la Oscaruri. Este o poveste de dragoste pe muzică sau o poveste de dragoste de muzică. Aşezaţi-vă comod în scaunul din sala de cinema şi, la final, veţi pleca spre casă dansând sau cântând.

viewscnt

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri