Cele mai populare joburi din Metaverse sunt creator de NFT-uri, agent de imobiliare digitale, designer de haine virtuale sau ghid de turism virtual, potrivit unui comunicat al Ludo.com, un motor de căutare universal pentru Metaverse, potrivit Agerpres.
Metaversul şi NFT-urile sunt unele dintre cele mai în tendinţă concepte din lumea digitală, iar oportunităţile de monetizare a activităţilor generate de acestea nu au întârziat să apară. Pe lângă un mediu virtual în care utilizatorii pot lucra, se pot juca, relaxa, face tranzacţii sau interacţionează, Metaversul este în acelaşi timp o economie digitală în care aceştia pot crea, cumpăra sau vinde produse.
În continuare, Ludo.com, primul motor de căutare universal pentru Metaverse (NFT-uri, aplicaţii şi experienţe), prezintă principalele 11 domenii care generează venituri din activităţile desfăşurate în Metaverse, precum şi cele mai căutate joburi legate de acesta.
În prezent, există diverse modalităţi de a genera şi de a face schimb de valoare pentru beneficii în lumea reală ca urmare a unei experienţe în metaverse, de la preluarea unui loc de muncă virtual până la crearea de noi forme de artă şi divertisment. Astfel, principalele domenii care pot genera activităţi remunerate sunt:
Crearea de NFT-uri - entuziasmul din jurul NFT se află pe un trend ascendent mai ales datorită posibilităţii de a converti orice creaţie proprie în artă digitală, ce poate fi vândută ulterior ca NFT pe marketplace-uri dedicate. Cei care nu sunt interesaţi de procesul de creaţie pot lua în considerare şi alte opţiuni precum deschiderea unei galerii de artă NFT sau posibilitatea de a deveni broker de artă.
Domeniul imobiliarelor virtuale a explodat recent în popularitate, creând astfel o mulţime de oportunităţi disponibile, precum cumpărarea de terenuri sau proprietăţi virtuale cu intenţia de a le vinde la un preţ mai mare pentru profit, intermedierea de tranzacţii sau consiliere în calitate de broker imobiliar sau închirierea diferitelor tipuri de proprietăţi. Alte metode de monetizare pot fi şi administrarea proprietăţilor altor utilizatori cum sunt sălile de muzică şi de evenimente virtuale sau designul imobiliar. Fie că este o reşedinţă privată, un centru comercial sau chiar un stadion, designul 3D profesional ar putea deveni în curând una dintre cele mai solicitate ocupaţii din lumea virtuală.
De asemenea, multe companii îşi doresc să-şi consolideze prezenţa virtuală în metaverse, folosind-o drept o platformă de publicitate de importanţă strategică. Astfel, pe măsură ce brandurile îşi crează magazine în mall-uri virtuale, investesc în publicitate pentru produse, este firesc ca aceasta să se transforme într-o platformă de marketing extrem de ofertantă.
Fashion - Moda a fost una dintre primele industrii cu aplicabilitate în metaverse, iar îmbrăcămintea virtuală este deja folosită de brandurile de lux sub forma colecţiilor NFT. În metaverse, aproape oricine poate deschide o companie în domeniul modei care să genereze venituri sau poate crea modele de haine unice pentru propriul avatar.
Educaţie - potenţialul şcolii online a devenit evident în timpul pandemiei, care a determinat toate instituţiile de învăţământ să se închidă temporar, iar milioane de elevi şi studenţi din întreaga lume să ia lecţii online. Odată cu dezvoltarea metaversului, acesta va permite procesului educaţional să devină mai personalizat şi mai captivant pentru utilizatori, ceea ce va face ca activităţile din acest domeniu să se diversifice.
Antreprenoriat - metaversul oferă un mediu propice pentru antreprenori să prospere. Utilizatorii pot deschide magazine şi îşi pot deschide un business mult mai uşor decât în lumea reală. Există un număr nelimitat de afaceri în lumea digitală care pot genera venituri fie că este vorba de modă, de obiecte de colecţie din domeniul sportului, imobiliare sau divertisment.
Industria jocurilor - Utilizatorii pot colecta şi vinde active în cadrul jocurilor în schimbul unor tokeni cu valoare în lumea reală, fie prin intermediul unor jocuri bazate pe tehnologia blockchain sau platforme de tipul "play-to-earn". De asemenea, o altă modalitate care poate genera venituri este crearea de noi jocuri pe care alţi utilizatori să le joace.
Turism şi călătorii - din cauza restricţiilor de călătorie impuse de pandemia de COVID-19, mulţi oameni au apelat la tururi virtuale pentru a-şi satisface dorinţa de a călători şi vizita locuri noi. Metaversul va continua să exploreze acest tip de activitate cu scopul de a recrea obiective istorice şi evenimente din lumea fizică în medii virtuale, ceea ce va dezvolta o varietate de ocupaţii în industria turismului metaverse, cum ar fi ghizii sau agenţii de turism.
Găzduirea şi promovarea evenimentelor - petrecerile, concertele şi evenimentele sportive gazduite de mediul virtual vor atrage cu siguranţă foarte mulţi oameni, prin urmare promotorii din industria divertismentului vor fi la fel de importanţi în lumea digitală precum în cea reală.
Testarea produselor în metaverse - pe măsură ce se dezvoltă mai multe produse în mediul virtual, cu siguranţă va exista o cerere mai mare pentru consumatori de a le testa şi de a oferi feedback. Astfel, cu atât de multe industrii şi business-uri care se pregătesc să intre în lumea virtuală, oportunităţile de a testa diversele active digitale sunt practic nesfârşite.
Servicii virtuale - Atât din postura de freelanceri sau ca angajaţi în cadrul unor companii dezvoltatoare de platforme în metaverse, lucrătorii virtuali vor fi la mare căutare pentru dezvoltarea unui metaverse şi a-l menţine în funcţiune. Artiştii 3D, arhitecţii de realitate virtuală, administratorii de comunităţi, dezvoltatorii, programatorii, designerii grafici sau de modă, dar şi creatorii de conţinut metaverse sunt doar câteva dintre cele mai solicitate poziţii.
"Apariţia metaversului a coincis şi cu apariţia de noi oportunităţi profesionale prin care utilizatorii pot furniza şi gestiona servicii inovatoare. Viitoarele ocupaţii din metaverse vor oferi nenumărate beneficii pasionaţilor de tehnologie care sunt interesaţi de acest domeniu şi care acum îşi pot extinde expertiza în mediul virtual. Astfel, chiar şi din confortul propriei case, metaversul deţine potenţialul de a trece peste barierele fizice şi de a democratiza accesul oricui la bunuri, servicii şi experienţe esenţiale. Prin platforma Ludo.com oferim la îndemâna tuturor instrumentele pentru a explora aceste oportunităţi, acţionând ca o poartă de acces în metaverse", a declarat Sergiu Drăgănuş, DAO Spark, Ludo.com.
Ludo.com este primul motor de căutare universal pentru Metaverse (NFT-uri, aplicaţii şi experienţe) şi o platformă care simplifică modul în care oamenii creează şi extrag valoare din industria NFT, oferind acces agregat la marketplace-uri dezvoltate pe mai multe blockchain-uri, precum: Ethereum, Polygon, Avalanche, Solana, Elrond, Tezos sau Binance Smart Chain.
Cele mai populare joburi din Metaverse: agent de imobiliare digitale sau ghid de turism virtual
Articole Similare

17
Report uriaș la Joker și Loto 6/49: Peste 54 de milioane de lei în joc la tragerea din 1 martie
17

12
Reportul la Joker se apropie de 55 de milioane de lei
12

44
34 de zboruri anulate pe Aeroportul Otopeni, din cauza evenimentelor din Orientul Mijlociu
44

4.733
În ce țări se refugiază bogații lumii. Sub amenințarea atacurilor, Dubai nu mai este o variantă de luat în calcul
4.733

3.012
Analiză alarmantă: conflictul dintre SUA, Israel și Iran poate destabiliza grav economia mondială
3.012

2.880
Șoc pe piața smartphone-urilor: 2026 ar putea aduce cel mai abrupt declin din istorie
2.880

154
Acţiunile Băncii Transilvania au generat tranzacţii de 84,3 milioane de lei, vineri, pe Bursa de la Bucureşti
154

196
SUA nu intenționează să acceseze rezerva strategică, pe fondul riscului de creștere bruscă a prețurilor petrolului
196

5.017
Avertismentul analiștilor financiari, după atacurile lansate de SUA şi Israel asupra Iranului: Piețele globale se vor confrunta cu volatilitate accentuată
5.017

2.672
Surprize neplăcute pentru români: Facturi mai mari la gaze de la 1 aprilie/ Prețul va crește cu 26%
2.672

124
Wizz Air suspendă zborurile către Israel, Dubai, Abu Dhabi și Amman
124

396
Românii pot cumpăra titluri de stat Fidelis cu dobânzi de până la 7,10% la lei şi până la 6% la euro
396

105
Donald Trump întârzie nominalizarea lui Kevin Warsh la conducerea Federal Reserve
105

















Comentează