DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Cele patru fantome care planează deasupra partidului lui Sarkozy

www.rtl.fr

RFI:

Într-o lungă şi pasionantă analiză intitulată "Dreapta franceză şi fantomele ei", ziarul Le Monde constată că şi după 5 ani petrecuţi în opoziţie, toţi cei 7 pretendenţi la învestitura supremă "sunt în pană de idei, nu au un mare plan de viitor pentru Franţa. Ca şi cum ar fi rămas prizonieri ai demonilor lor".
"Sapte candidaţi la primare - şase bărbaţi şi o femeie - Nicolas Sarkozy, Alain Juppé, François Fillon, Nathalie Kosciusko-Morizet, Bruno Le Maire, Jean-François Copé şi Jean-Frédéric Poisson - cinci ani de opoziţie şi totuşi, niciun proiect pentru Franţa". Constatarea făcută de Le Monde e tristă. "Nici măcar cele o mie de pagini ale programului prezentat de Le Maire şi nici multitudinea de cărţi publicate nu oferă vreo mare viziune. E vorba doar de cataloage de măsuri şi de cortegii de provocări" scrie Arnaud Leparmentier în paginile cotidianului de seară.
Patru fantome : Jacques Chirac, Charles de Gaulle, Dumnezeu şi Algeria
Vina pentru acest vid poate fi dată pe primare, pe sistem, pe războiul fratricid care a blocat orice analiză a înfrângerii din 2012, pe cvasi-certitudinea că învingătorul acestor primare se va întâlni anul viitor în finala prezidenţialelor cu extremista de dreapta Marine Le Pen; toate aceste "scuze" i-au făcut pe responsabilii dreptei să evite o adevărată dezbatere de idei cu stânga. In plus, cauzele acestei "paraliziii" sunt probabil şi mai profunde. Dreapta este blocată, prizonieră a demonilor pe care nu reuşeşte să-I exorcizeze. "Patru fantome planează deasupra acestei drepte franceze", scrie Le Monde: Jacques Chirac, Charles de Gaulle, Dumnezeu şi Algeria.
Apropos de Jacques Chirac, Le Monde reaminteşte că acesta fusese ales prima dată pe baza unei promisiuni pe care apoi nu a ţinut-o - aceea a reducerii "fracturii sociale". A doua oară a câştigat în faţa lui Le Pen şi tot nu a profitat ca să reformeze Franţa. "Chirac este dreapta adormită" spune un eseist francez citat de Le Monde. Ziar care notează apoi că în timpul mandatele lui Chirac, "dreapta nu s-a convertit la ortodoxia bugetară aşa cum o cer regulile monedei unice euro; nu s-a convertit la liberalismul economic şi nu şi-a abandonat intervenţionismul statal". Pe scurt, dreapta este fundamentalmente ne-liberală în Franţa. In plus, această dreaptă nu a tras deloc învăţămintele de pe urma crizei din 2008 iar acum "lasă deoparte a treia revoluţie industrială, cea digitală" deplânge Luc Fery, filosof şi fost ministru.
A doua fantomă care-i bântuie deci pe conservatorii francezi, e spectrul lui de Gaulle. Ca să-şi impună reformele, toţi candidaţii de dreapta scot la faţadă panoplia micului gaulist: reformele primelor o sută de zile, ordonanţe de urgenţă, referendum, şamd. Sarkozy spre exemplu se foloseşte de fondatorul celei de-a 5-a Republici pentru a-şi justifica autoritarismul. Juppé e mai degrabă pe linia gaulismului "optimist" de începuturi, de Gaulle-ul european şi ordoliberal. François Fillon, chiar dacă se vrea neo-liberal, încarnează faţa crepusculară a gaullismului: e pesimist, antiamerican, sedus de Rusia lui Putin şi gata să apere cauza catolicilor.
Fantoma catolicismului şi războiul din Algeria
A treia fantomă a dreptei: Dumnezeu, sau mai exact, catolicismul. Noutatea mandatului lui François Hollande a fost apariţia mişcării "Manif pour tous" opusă vehement mariajului gay. "Catolicii ridică din nou capul" afirmă ex-premierul conservator Jean-Pierre Raffarin. De Gaulle, cu toate că era catolic practicant, nu participa la slujbe oficiale. Jacques Chirac a refuzat categoric să se înscrie în Constituţia europeană noţiunea de "rădăcini creştine" ale europenilor. Nicolas Sarkozy însă a eliberat cuvântul în 2007 şi prin discursul său de la Roma. Astăzi, doar Fillon e pe faţă apropiat bisericii şi singurul care ar vrea să repună în cauză filiaţia în mariajul gay. Trebuie precizat că în fapt, catolicii francezi nu se mobilizează cu adevărat decât pe două subiecte: şcoala şi familia. "Nu suntem în SUA unde politcienii se angajează pentru credinţa lor. Aici în Franţa e vorba mai degrabă de o revendicare identitară decât de una religioasă" spune un analist citat de Monde.
Fantoma catolică o ascunde însă pe alta, pe cea identitară care are şi un nume: Algeria. In jurul acesteia se leagă colonizarea, identitatea, islamul şi imigraţia, mlaştină în care se pierde azi dreapta franceză. Modelul rămâne aici o mişcare pro-business, ultra-autoritară şi anti-imigranţi, cel mai bine întruchipată de Laurent Wauquiez, fost ministru şi număr doi al partidului conservator. "Revanşardă şi prea puţin republicană, această dreaptă s-a manifestat în timpul războiului din Algeria, în cursul anilor '30 şi de-a lungul întregului secol 19" conchide Le Monde, lunga şi bine documentată analiză despre dreapta franceză actuală.

Ziarul Financiar:

România este astăzi într-o perioadă de stabilitate economică, însă nu putem face saltul înainte fără o preocupare totală pentru investiţii pe termen mediu şi lung. Evreii au o vorbă: o treime din venituri economiseşte, o treime utilizeaz-o pentru investiţii şi o altă treime foloseşte-o pentru activitatea de zi cu zi.
Fără 33% din PIB alocat pentru investiţii, faţă de 25% astăzi, România îşi va pierde suflul în anii următori şi va diminua ritmul de creştere economică până la 2-3% în loc de 5-6% cât ar fi necesar în următoarele două decenii pentru a recupera decalajul faţă de Europa de Vest.
Ne întrebăm de ce PIB per capita în Olanda, spre exemplu, este de 50.000 de euro faţă de 8.000 de euro în România. Păi numai în zootehnie, deşi Olanda este o ţară cu o suprafaţă de câteva judeţe din Transilvania, produce 20 de mil. de porci pe an în timp ce România produce 4-5 mil. de porci pe an.
Este simplu. Deşi nu mai este la modă în ultimele decenii să discuţi producţia de grâu, de floarea-soarelui, de soia, de porcine sau ovine, pe judeţe sau pe ţară, diferenţa de dezvoltare economică constă chiar în acest raport simplu între volumele de producţie.
Volumele de producţie însă nu pot creşte fără investiţii în noi capacităţi. Pentru investiţii în capacităţi de producţie trebuie însă finanţare. Înainte venea de la partid. Astăzi, banii sunt la bănci. Fără parteneriate pe termen lung, fără implicarea băncilor în investiţii pe 5-10 ani şi legarea în acest fel a acestora de economia românească, economia nu poate intra pe o spirală de creştere consistentă.
În context, şocurile legislative de anul acesta nu vor contribui din păcate la creşterea disponibilităţii băncilor pentru finanţare pe termen lung în România.
Provocarea companiilor cu capital autohton este găsirea de surse de finanţare pe termen lung pentru proiectele lor, în condiţiile în care mediul de afaceri este astăzi suficient de prietenos din punctul de vedere al cererii.
A venit timpul ca indicatorul investiţiilor să fie urmărit cu mult mai multă atenţie decât cel al inflaţiei, de exemplu, sau al creşterii PIB-ului.
Pe de altă parte, băncile trebuie să fie pregătite să răspundă cererii de credite pe termen lung cu soluţii creative. Ele spun acum: cum să vă dăm finanţare pe termen lung când media depozitelor bancare este de trei luni?
Însă există piaţă de capital, există disponibilităţi care îşi caută randamente mai bune decât depozitele bancare cu dobânzi de 1%, de ce nu se emit obligaţiuni pe 10-15 ani pentru asemenea proiecte? Sau alte forme de finanţare. Dacă există cerere, băncile sunt chemate să găsească soluţii.
Marile bănci de investiţii internaţionale care au făcut şi vor continua să facă jocurile pe pieţele internaţionale nu au apărut din neant, ci tocmai pentru a mijloci aceste nevoi de finanţare pe de o parte şi de economisire pe de alta. Bancheri, puneţi-vă minţile la treabă şi găsiţi o soluţie pentru ferma de taurine. Investiţiile nu mai pot aştepta.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.