DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Celebrul brand PRADA a fost grav afectat de pandemie: piața din Europa generează pierderi RECORD

Luxottica
Prada

Grupul italian de modă Prada a obţinut venituri peste aşteptări în primul semestru al acestui an şi anticipează că vânzările vor creşte în a doua jumătate a anului, continuând redresarea din criza provocată de Covid-19, transmite Reuters.

Compania din Milano, care este listată şi la Hong Kong, a anunţat o creştere de 66% a veniturilor la curs valutar constant, la un total de 1,5 miliarde de euro, un nivel aflat uşor sub cel din prima jumătate a anului 2019, înainte de declanşarea pandemiei, dar peste cele 1,43 milairde de euro anticipate de analişti, potrivit datelor firmei de analiză Refinitiv.

”Creşterea vânzărilor va continua să fie puternică în a doua jumătate a anului”, a declarat directorul general Patrizio Bertelli.

Criza globală de sănătate a întrerupt doi ani de revenire a vânzărilor Prada, rezultatul unui plan de redresare concentrat pe comerţul electronic şi vânzări la preţuri integrale.

Ca şi restul sectorului de lux, Prada a început să vadă semnele de revenire a afacerilor vara trecută, odată cu redeschiderea pieţei chineze.

Vânzările din reţeaua de magazine Prada au totalizat 1,281 miliarde de euro, cu 8% peste nivelul din primele şase luni ale anului 2019.

Vânzările din Asia şi Americi au depăşit nivelul anterior pandemiei, dar veniturile din Europa, unde magazinele au rămas închise mai mult timp, au fost cu 29% sub cele de acum doi ani.

Comerţul electronic a avansat cu 100% comparativ cu anul anterior, reprezentând ân prezent 7% din veniturile din retail.

Profitul înainte de dobânzi şi taxe a trecut pe verde în primul semestru, la un nivel de 166 de milioane de euro, comparativ cu o pierdere determinată de coronavirus, de 196 de milioane de euro, în 2020.

Analiştii anticipau un profit de 143 de milioane de euro. În primele şase luni din 2019, compania a obţinut un profit de 150 de milioane de euro

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.