DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Centru de cercetări pentru plante medicinale şi aromatice, inaugurat la UMFST. Investiția se ridică la circa 500.000 euro

unica.ro
busuioc

Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie (UMFST) "George Emil Palade" din Târgu Mureş a inaugurat, miercuri, cu ocazia Zilelor Universităţii, noul Centru de Cercetări pentru Plante Medicinale şi Aromatice din cadrul Facultăţii de Farmacie, realizat printr-o investiţie de aproape 500.000 euro, potrivit Agerpres.

"Având în vedere starea înaintată de degradare a clădirii şi a serei, în februarie 2020 au început lucrările de reabilitare, păstrându-se doar porţiuni din fundaţie şi pereţii de susţinere. În decembrie 2020 clădirea a fost finalizată, urmând un proces de dotare a laboratoarelor cu echipamente şi aparate specifice cercetării plantelor medicinale şi aromatice. În anul 2021 a început proiectul de construcţie a unui complex de trei sere, finalizat în decembrie 2022. Clădirea CCPMA are o suprafaţă de peste 220 de metri pătraţi fiind dotată cu peste 60 de echipamente de cercetare. Valoare investiţiei este de aproximativ 250.000 euro. Complexul de sere are o suprafaţă de 300 mp având o valoare a investiţiei de aproximativ 200.000 euro", a declarat directorul centrului, profesor doctor Corneliu Tanase.

Bugetul alocat construcţiei clădirii CCPMA şi al serelor a provenit din veniturile proprii ale Universităţii, dar şi din fonduri obţinute prin proiecte de dezvoltare instituţională şi proiecte de cercetare câştigate la nivelul disciplinei de Botanică farmaceutică

Clădirea CCPMA este formată din parter şi etaj ce încorporează spaţii pentru cercetare, spaţii pentru analiza rezultatelor şi elaborarea materialelor ştiinţifice, spaţii tehnice şi auxiliare.

De asemenea, complexul de sere a fost construit cu scop didactic, de cercetare şi de mini-producţie pentru plante ornamentale, fiecare dintre cele trei sere având un anume specific.

O seră va avea ca scop principal multiplicarea unor specii de plante ornamentale ce vor fi utilizate ulterior pentru amenajarea peisagistica a spaţiilor verzi din Campusului Universităţii, a doua, va servi pentru experimente de cercetare şi aclimatizarea unor specii de plante medicinale de interes, iar a treia va fi un loc de atracţie pentru vizitatori, cu specii de plante exotice cu interes farmaceutic, ce nu pot vegeta în condiţiile climatice specifice regiunii noastre.

Un exemplu este dafinul, floarea pasiunii sau arborele de cafea.

"CCPMA îşi propune să reprezinte o structură de susţinere a activităţii didactice pentru studenţii de la Facultatea de Farmacie, să ofere infrastructura de cercetare necesară studenţilor, cadrelor didactice sau cercetătorilor pasionaţi de lumea plantelor şi să fie un centru de microproducţie pentru produse vegetale inovative cu utilizare la nivel larg. Personal, îmi doresc să valorificăm la maxim resursele existente iar prin activitatea din acest Centru să ne regăsim în interesele Universităţii iar rezultatele obţinute să contribuie la creşterea vizibilităţii acesteia", a arătat dr Corneliu Tanase.

Noul Centru de Cercetări pentru Plante Medicinale şi Aromatice a fost inaugurat de rectorul Universităţii de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie (UMFST) "George Emil Palade" Târgu Mureş, profesor doctor Leonard Azamfirei, şi de decanul Facultăţii de Farmacie, profesor doctor Lucia Muntean.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.