Două expoziţii, "Dimensiuni paralele" şi "Punct de fugă", vor fi vernisate pe 18 iulie la galeriile din cadrul Centrului de Cultură "Palatele Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului" - Mogoşoaia.
Potrivit unui comunicat transmis marţi Agerpres, sâmbătă, 18 iulie, de la ora 13:00, la Galeria Cuhnie va avea loc vernisajul expoziţiei de grup "Dimensiuni paralele", ce reuneşte cadrele didactice şi absolvenţii promoţiei 2022 ai programului de master "Educaţia vizuală prin studiul peisajului şi figurii" din cadrul Facultăţii de Arte a Universităţii "Ovidius" din Constanţa.
Proiectul aduce în faţa publicului lucrări de pictură, gravură, ceramică, tehnici mixte şi instalaţie, evidenţiind diversitatea limbajelor vizuale şi coexistenţa unor direcţii artistice distincte.
În aceeaşi zi, la ora 17:00, la Galeria Gheţărie va fi deschisă expoziţia de pictură "Punct de fugă", semnată de Marilena Zahiu şi curatoriată de Mimi Necula.
Accesul în Galeria Cuhnie şi în Galeria Gheţărie se realizează pe baza biletului achiziţionat de la recepţia Palatului.
Ambele expoziţii vor putea fi vizitate până pe data de 2 august, de marţi până duminică, în intervalul orar 10:00-18:00 (ultima intrare la 17:30).
Duminică, 19 iulie, de la ora 17:00, Sala Scoarţelor va găzdui cel de-al doilea concert de muzică de cameră din cadrul programului AdMusicam2026, organizat de Institutul Cultural Român.
Publicul va avea ocazia să îi asculte pe tinerii muzicieni participanţi la această ediţie a programului, care vor interpreta un repertoriu de muzică de cameră, rezultat al perioadei intensive de pregătire desfăşurate sub îndrumarea unor profesori şi artişti de prestigiu, se precizează în comunicat.
Intrarea la concert este liberă, în limita locurilor disponibile.





























