Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Centrul de Soluţionare Alternativă a Litigiilor: negocierile purtate între consumatori şi bănci au adus beneficii ce depăşesc 2 milioane de euro

oameni credite banci

În ultimii trei ani şi jumătate, negocierile purtate între consumatori şi bănci/IFN-uri prin intermediul conciliatorilor au adus beneficii ce depăşesc 2 milioane de euro, a anunţat marţi Centrul de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB), care arată că valoarea medie a unui dosar care se referă la contractele de credit, soluţionat în cadrul CSALB este de aproximativ 2.150 de euro, relatează News.ro.

Citește și: Ministrul Agriculturii susţine necesitatea unor dezbateri suplimentare privind introducerea procentului comun pentru cei 2 piloniPAC

“43% dintre hotărârile acceptate de cele două părţi au adus beneficii între 1.000 şi 5.000 de euro, iar 7% dintre înţelegerile dintre consumatori şi bănci depăşesc valoarea de 10.000 de euro. Astfel de rezultate au venit în special în ultimii doi ani de activitate a Centrului, odată cu deschiderea către conciliere a tot mai multe bănci comerciale. Cu toate astea, nu toate instituţiile financiare bancare şi nebancare au înţeles beneficiile concilierii, iar unele dintre acestea resping nejustificat zeci de cereri venite din partea consumatorilor. Numai anul acesta sunt 285 de cereri clasate de bănci, deşi în toate aceste cazuri am fi putut avea negocieri între părţi şi, ca urmare, consumatori mulţumiţi”, spune Alexandru Păunescu, preşedintele Colegiului de Coordonare al CSALB.

Guvernatorul BNR Mugur Isărescu a spus în cadrul conferinţei anuale a CSALB că o bancă trebuie să-şi înţeleagă clienţii ca să-şi recuperezi banii din credite.

„Concilierea şi-a dovedit avantajele în ultimii trei ani, dar nu toate băncile au fost bucuroase să intre în acest exerciţiu. Le încurajez şi pe cele mai reţinute, ruşinoase, neînţelegătoare să meargă în această direcţie, pentru că ajută şi la îmbunătăţirea imaginii băncilor. Ca bancă, trebuie să-ţi înţelegi şi clienţii ca să recuperezi banii din credite”, a spus Isărescu.

De la începutul anului, numărul cererilor trimise de consumatori a crescut cu peste 45% faţă de tot anul 2018, ajungând la 1.948. Până acum, în aproape 600 de cazuri consumatorii şi băncile au găsit o rezolvare la nemulţumirile lor, ca urmare a intervenţiei CSALB.

Majoritatea dintre ei au obţinut reducerea sau eliminarea unor comisioane, scăderea ratelor la credite sau ştergerea unor sume din sold.

„Ne bucurăm că BCR a ajuns azi un reper important de bune practici în efortul de a schimba opinia publică despre ce înseamnă bankingul în România. Acest lucru nu se poate face decât prin încredere şi soluţionarea amiabilă a problemelor apărute între bănci şi clienţi. Am reuşit să construim, împreună cu CSALB, un proces simplu, obiectiv şi neutru, prin care, în ultimii trei ani, peste 600 clienţi au reuşit, în mod real, să găsească soluţii benefice pentru toate părţile implicate. Ei se adaugă celor peste 250.000 de clienţi cărora, de-a lungul ultimilor 10 ani, le-am oferit în mod proactiv soluţii de reducere a costurilor”, a declarat Dana Dima (Demetrian), vicepreşedinte Executiv Retail&Private Banking BCR.

La rândul său, Dorin Tănase, preşedinte Asociaţiei CREDERE pentru Informarea, Consilierea şi Educarea Consumatorilor, afirmă că asociaţia rămâne consecventă în a îndemna consumatorii să se adreseze CSALB, din moment ce procedura este gratuită şi nu durează mai mult de 90 de zile.

”Pe de altă parte, băncile şi IFN-urile trebuie să arate mai multă deschidere şi să accepte din ce în ce mai des soluţionări amiabile cu propriii clienţi, cu accent pe clauzele contractuale considerate problematice de către consumatori. În caz contrar, disputele din instanţă nu vor înceta, iar intervenţia legiuitorului pe anumite aspecte ar rămâne mai mult decât necesară”, mai spune el.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.