Centrul de Transfuzii Sanguine (CTS) din municipiul Tulcea face un apel la donatori pentru a acoperi necesarul de trombocite pentru o tânără pacientă internată în Spitalul Judeţean de Urgenţă, în condiţiile în care numărul donatorilor este scăzut.
Directoarea CTS, Georgeta Onofrei, a declarat pentru Agerpres că apelul se adresează persoanelor care au grupa sanguină B3 şi a menţionat că toţi donatorii sunt bineveniţi.
"Am primit o cerere din partea secţiei Terapie Intensivă din cadrul SJU pentru trombocite, componentă care se poate utiliza în termen de până la cinci zile, pentru pacienţii cu boli grave. Am făcut apel la donatorii vechi şi am primit promisiuni că vor veni mâine (miercuri - n. r.) trei persoane. Alte două au fost astăzi (marţi - n. r.). Chiar dacă vor fi mai mulţi donatori, indiferent de grupa de sânge, toate produsele vor fi stocate şi folosite", a menţionat Georgeta Onofrei.
Ea amintit că donatorii trebuie să îndeplinească anumite condiţii, printre care să nu fi avut o intervenţie chirurgicală în ultimele şase luni, să nu urmeze tratamente pentru anumite afecţiuni şi să nu fi consumat alimente grase sau băuturi alcoolice cu cel puţin 72 de ore înaintea donării.
Potrivit directoarei CTS Tulcea, donatorii beneficiază, pe lângă avantajele financiare, şi de avantaje importante pentru sănătate, respectiv analize medicale gratuite.
Comentează