Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Centrul Pompidou şi Arabia Saudită au semnat un acord pentru un viitor muzeu

rfi.ro
centrul georges pompidou

Centrul Pompidou şi Arabia Saudită au semnat un acord de parteneriat pentru crearea unui viitor muzeu de artă contemporană dedicat artiştilor din lumea arabă la Al-Ula (nord-vestul regatului), semn al încălzirii relaţiilor diplomatice dintre cele două ţări, a anunţat miercuri muzeul parizian, potrivit AFP.

De asemenea, muzeul a confirmat pentru AFP că ia în considerare deschiderea unei filiale în 2025 la Seul, chestiune despre care se aşteaptă să comunice mai multe detalii în curând.

Acordul dintre Centrul Pompidou, unul dintre cele mai importante muzee de artă modernă şi contemporană, şi Arabia Saudită a fost semnat weekendul trecut de Laurent Le Bon, preşedintele muzeului francez, şi de Nora Aldabal, directoare pentru planificare artistică şi culturală la Comisia Regală pentru Al-Ula, în prezenţa ministrului saudit al Culturii, prinţul Badr bin Abdullah bin Farhan Al-Saud, şi a omologului său francez, doamna Rima Abdul Malak, se arată într-un comunicat al muzeului.

Acesta îşi propune dezvoltarea unui proiect muzeal de mare amploare dedicat artiştilor din lumea arabă, a cărui deschidere este programată pentru 2027-2028 la Al-Ula, în nord-vestul regatului, informează Agerpres.

Centrul Pompidou "va pune la dispoziţie expertiza sa ştiinţifică şi tehnică în formarea personalului, în special în ceea ce priveşte conservarea, gestionarea colecţiilor şi medierea", precizează comunicatul.

"De asemenea, acesta poate sprijini organizarea programării culturale şi de evenimente", adaugă textul.

Ministerul Culturii a confirmat pentru AFP că cele două părţi au avut un termen de trei luni pentru a stabili contrapartide financiare.

La sfârşitul anului 2019, aminteşte ziarul Le Monde, Laurent Le Bon, pe atunci director al Muzeului Picasso, a făcut parte din delegaţia ministrului culturii de atunci, Franck Riester, "singurul politician francez în exerciţiu care s-a deplasat la Al-Ula la un an după asasinarea jurnalistului saudit Jamal Khashoggi".

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.