Rusia este atacată, inclusiv în spațiul informațional și, prin urmare, abordările cenzurii militare în condițiile războiului din Ucraina sunt în mare măsură justificate, a transmis secretarul de presă al președintelui Federației Ruse, Dmitri Peskov, într-un interviu acordat revistei Expert, relatează TASS.
"Acum, vremea cenzurii militare este fără precedent pentru țara noastră", a spus Peskov.
"Războiul se desfășoară și în spațiul informațional", a spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului, adăugând că, prin urmare, "acum acest regim este justificat".
Comentând încetarea activității publicațiilor individuale, purtătorul de cuvânt al Kremlinului a îndemnat "să nu uităm situația" în care se află țara. "Ar fi greșit să închidem ochii la presa care este angajată în mod intenționat în discreditarea Rusiei", a concluzionat el.
"Desigur, va veni un moment în care va fi solicitată o politică informațională mai blândă și atunci vom vedea apariția unor mass-media mai neutre care să scrie atât despre probleme, cât și despre realizări", a mai spus Peskov.
Comentează