Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Cenzură în Turcia: 30 de internauţi, urmăriţi penal după ce au publicat mesaje 'mincinoase' despre Erdogan

BILD
Recep Tayyip Erdogan

Urmăriri judiciare au fost lansate împotriva a 30 de internauţi care au publicat mesaje "mincinoase" şi "nefondate" cu privire la starea de sănătate a preşedintelui Recep Tayyip Erdogan, au anunţat miercuri autorităţile turce, informează AFP.

"S-a constatat că hashtag-ul #moarte a fost lansat pe reţeaua socială Twitter cu referire la preşedintele nostru", a anunţat Direcţia Generală a Securităţii, într-un comunicat. "Sub hashtag-ul sus-menţionat, au fost identificate 30 de persoane considerate că au distribuit conţinuturi de dezinformare (...) şi au fost angajate procedurile juridice necesare împotriva lor", adaugă comunicatul.

Starea de sănătate a lui Erdogan, în vârstă de 67 de ani şi aflat la putere de aproape două decenii, face obiectul unor speculaţii regulate în Turcia.

Mai multe înregistrări video publicate în ultimii ani pe reţelele sociale au arătat un preşedinte turc ce pare slăbit, iar în una dintre ele Erdogan poate fi văzut coborând scările cu dificultate.

Ca răspuns la aceste mesaje, responsabilul pentru comunicare al preşedinţiei turce, Fahrettin Altun, a publicat miercuri pe Twitter o înregistrare video de 12 secunde în care Erdogan poate fi văzut plimbându-se liniştit. Înregistrarea video a fost redistribuită de susţinătorii preşedintelui.

Cea mai recentă apariţie publică a lui Erdogan a fost duminică, la G20 la Roma, unde preşedintele turc a avut şi o întrevedere cu preşedintele american Joe Biden, potrivit Agerpres.ro.

Erdogan şi-a anulat participarea sa la Conferinţa ONU asupra schimbărilor climatice (COP26) de la Glasgow (Regatul Unit), unde era aşteptat luni, invocând "motive de securitate".

În 2011, Erdogan, pe atunci premier, a fost operat la intestin, alimentând speculaţii cu privire la starea sa de sănătate. Unul dintre medicii săi a dezminţit ulterior că preşedintele ar avea cancer.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.