Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

CEO-ul Apple: 'Incendiile din California sunt o dovadă a modificărilor climatice'

Tim Cook, CEO-ul companiei Apple, a declarat luni că incendiile de pădure care devastează vestul Statelor Unite şi uraganele care lovesc sudul ţării "sunt un memento al gravităţii modificărilor climatice şi al mizelor acestora", informează AFP, potrivit Agerpres.

"Toate aceste elemente reunite, cred, îi vor convinge pe oamenii care nu sunt în prezent convinşi de modificările climatice", a declarat Tim Cook într-un interviu video difuzat de revista The Atlantic, înregistrat săptămâna trecută, când incendiile de vegetaţie au devastat regiunile din proximitatea oraşului San Francisco.

"A fost oribil", a adăugat el. Însă CEO-ul Apple a evitat să spună dacă a avut succes în demersurile întreprinse pentru a îl convinge pe preşedintele Donald Trump de realitatea modificărilor climatice.

"Nu vreau să vorbesc în detaliu despre discuţiile private" purtate cu preşedintele american, însă "filosofia mea este angajamentul", a adăugat Tim Cook, reamintind angajamentul companiei Apple de a funcţiona 100% cu energie regenerabilă până în 2030.

"Cred că este încă şi mai important să te angajezi pentru a susţine o cauză atunci când oamenii nu sunt de acord asupra acelei chestiuni", a adăgat magnatul american.

Săptămâna trecută, cu ocazia unei vizite în California, preşedintele Trump a respins îngrijorările legate de modificările climatice şi de incendiile de pădure agravate de secetă, afirmând: "Se va răcori în cele din urmă".

Incendiile care devastează în continuare coasta vestică a Statelor Unite au cauzat peste 35 de decese de la începutul verii.

"Nu cred că ştiinţa ştie cu adevărat la ce să se aştepte", a adăugat preşedintele american, care rosteşte adeseori fraze apropiate de discursul climato-scepticilor.

Guvernatorii din trei state americane au declarat că modificările climatice sunt una dintre cauzele principale ale acestor incendii.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.