Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Cercetătoarea britanică Sarah Gilbert, creatoarea vaccinului anti-COVID-19 de la Oxford-AstraZeneca, a fost premiată de Universitatea din Lausanne

bbc.com
Sarah Gilbert

Cercetătoarea britanică Sarah Gilbert, directoarea grupului de la Universitatea Oxford care a dezvoltat primele vaccinuri împotriva COVID-19 (produs de AstraZeneca), a fost premiată luni de Universitatea Politehnică Federală din Lausanne (EPFL), una dintre cele mai prestigioase din Europa, relatează EFE.

Într-o ceremonie desfăşurată la universitate, Sarah Gilbert, în vârstă de 59 de ani, a fost distinsă cu premiul Erna Hamburger, acordat anual femeilor care s-au evidenţiat în domeniul ştiinţific şi care poartă numele primei femei care a obţinut titlul de profesor la EPFL, în anul 1957.

Gilbert "a lucrat neobosit pentru a obţine un vaccin eficace în puţine luni", fapt ce i-a adus recunoaştere naţională şi internaţională (inclusiv Premiul Prinţesa de Asturias pentru Inovaţie în 2021), notează EPFL într-un comunicat.

Profesoară la Oxford din 1994, Gilbert face parte din fundaţia Jenner Institute, creat de universitatea britanică în 2005 pentru cercetarea vaccinurilor şi unde a început să lucreze la studiul genetic al malariei.

Când COVID-19 a apărut în China, la sfârşitul anului 2019, echipa lui Gilbert începuse faza a doua de teste pentru un vaccin împotriva unei alte boli provocate de coronavirus, MERS.

Ajutată de experienţa împotriva MERS, şi cu datele despre ADN-ul coronavirusului ce provoacă COVID-19, echipa condusă de Gilbert a dezvoltat vaccinul de la AstraZeneca, bazat pe adenovirus şi din care au fost administrate peste 600 de milioane de doze în întreaga lume (aproape a zecea parte din totalul dozelor la nivel global), potrivit Agerpres.ro.

În decursul anului, Sarah Gilbert a fost decorată cu Ordinul Imperiului Britanic şi cu Medalia Albert a Royal Society of Arts (RSA).

Cercetătoarea britanică a fost inclusă pe Lista Bloomberg a celor 50 de persoane cele mai influente ale anului 2020, a fost ovaţionată în timpul marelui turneu de tenis de la Wimbledon şi a fost chiar creată o păpuşă Barbie cu chipul său.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.