Niciun astronaut nu a părăsit cu adevărat atmosfera Pământului. Da, ați citit corect! Deși oamenii au ajuns pe Lună, au vizitat Stația Spațială Internațională și au depășit altitudini impresionante, din punct de vedere științific, toate aceste misiuni s-au desfășurat încă în interiorul atmosferei terestre.
Această idee, care poate părea surprinzătoare, ține de modul în care cercetătorii definesc limitele atmosferei. În esență, atmosfera nu se termină brusc, ca o barieră invizibilă, ci se estompează treptat, devenind tot mai subțire pe măsură ce ne apropiem de spațiu.
Formată în principal din azot și oxigen, ea se întinde mult mai departe decât s-a crezut inițial, motiv pentru care granița exactă dintre atmosferă și spațiul cosmic rămâne un subiect de dezbatere intensă între specialiști.
În mod tradițional, oamenii de știință au apelat la linia Kármán, situată la 100 de kilometri deasupra nivelului mării, pentru a marca începutul spațiului. Această delimitare este larg acceptată ca pragul la care aerul devine prea subțire pentru ca aeronavele convenționale să poată zbura eficient.
Această limită nu reprezintă o graniță netă
Cu toate acestea, deși un reper util, această limită nu reprezintă o graniță netă, iar în realitate, atmosfera se întinde mult mai departe.
Stația Spațială Internațională (ISS), care orbitează la o altitudine cuprinsă între 400 și 420 de kilometri, este adesea percepută ca un laborator plutind în vidul spațiului. Și totuși, ea se deplasează într-o zonă unde atmosfera terestră este încă prezentă.
La aceste altitudini, aerul este extrem de rarefiat, dar suficient de dens pentru a exercita o ușoară rezistență asupra stației. Această rezistență, numită și „drag atmosferic”, necesită ajustări regulate pentru menținerea orbitei ISS.
Doug Rowland, un expert NASA, a explicat cu claritate că „dacă privim atmosfera în care trăim și respirăm, ea nu se oprește chiar deasupra capetelor noastre. Se întinde mult dincolo de ceea ce numim linia Kármán”.
Într-adevăr, dacă motoarele ISS ar fi oprite, stația ar începe treptat să coboare spre Pământ din cauza acestei frânări atmosferice. Adevărata surpriză vine însă din descoperirile recente privind extinderea reală a atmosferei terestre.
Un studiu realizat în 2019 de ESA și NASA a relevat că geocorona – un nor de hidrogen ce face parte integrantă din atmosfera noastră – se extinde până la aproximativ 630.000 de kilometri în spațiu. Aceasta înseamnă că Luna, de exemplu, se află încă în interiorul atmosferei terestre.
Atunci când astronauții misiunii Apollo au pășit pe suprafața lunară, ei se aflau încă (tehnic vorbind) în atmosfera noastră, deși aerul la o asemenea distanță este extrem de rarefiat, echivalând cu aproximativ 0,2 atomi de hidrogen pe centimetru cub.
Această descoperire redefinește complet percepția conform căreia spațiul începe la 100 de kilometri altitudine. Geocorona reprezintă o extindere veritabilă a atmosferei noastre, mult dincolo de orice am fi imaginat anterior, scrie curiozitate.ro.
Pentru astronauții care au ajuns pe Lună, aceasta înseamnă că, într-un sens strict, ei nu au părăsit niciodată atmosfera terestră.
Cât de puțin înțelegem încă despre granițele dintre Pământ!
Chiar dacă această perspectivă extinsă asupra atmosferei terestre zguduie ideile preconcepute, ea subliniază, de asemenea, cât de puțin înțelegem încă despre granițele dintre Pământ, spațiu și ceea ce se află dincolo.
Mai mult, această nouă viziune ar putea avea implicații semnificative pentru viitoarea explorare spațială, mai ales în definirea precisă a zonelor de tranziție între planeta noastră și spațiul interplanetar.
Astfel, chiar dacă astronauți legendari precum Neil Armstrong sau Iuri Gagarin au depășit granițele convenționale ale Pământului, se pare că ei nu au părăsit niciodată, în sens strict, atmosfera terestră.
Dar acest detaliu nu diminuează nicidecum valoarea explorării lor, care a deschis porți către un univers infinit de vast, ale cărui mistere continuă să ne captiveze profund.
Comentează