Cercul Militar Naţional, decorat de preşedintele Iohannis

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 30-01-2023

Actualizat: 30-01-2023

Article thumbnail

Sursă foto: Agerpres.ro

"În semn de apreciere a înaltului profesionalism şi a rezultatelor importante obţinute în crearea, menţinerea şi dezvoltarea unui ambient educativ modern, promovând valorile fundamentale ale culturii naţionale, pentru contribuţia deosebită la promovarea imaginii Armatei României, preşedintele Klaus Iohannis a conferit Ordinul 'Meritul Cultural' în grad de Mare Ofiţer, Categoria F - 'Promovarea culturii', Cercului Militar Naţional", se arată într-un comunicat transmis de Administraţia Prezidenţială.

Şeful statului a mai conferit luni Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Cavaler, cu însemn de pace, pentru militari, generalului-locotenent Scarlat Nicolae Dumitru.

"În semn de înaltă apreciere a serviciilor excepţionale pe care le-a adus instituţiei militare, a rezultatelor remarcabile obţinute în procesul de instruire, precum şi a înaltului profesionalism dovedit în executarea misiunilor încredinţate, atât pe teritoriul naţional, cât şi pe plan extern, preşedintele României a conferit Ordinul Naţional 'Steaua României' în grad de Cavaler, cu însemn de pace, pentru militari, domnului general-locotenent Scarlat Nicolae Dumitru", se mai arată în comunicat.
Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri