Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Cerem cluburilor o abordare mult mai profesionistă şi responsabilă, este anunţul deţinătorului drepturilor TV pentru Liga 1

twitter.com
Liga I

EAD.ro va continua să sprijine fotbalul românesc, dar cere cluburilor o abordare mult mai profesionistă şi responsabilă, iar LPF şi FRF să ia măsuri mai clare şi ferme pentru desfăşurarea sezoanelor următoare, afirmă, într-un comunicat transmis duminică, Orlando Nicoară, directorul general al EAD.ro, deţinătorul drepturilor TV pentru Liga 1. În opinia sa, câteva lucruri, ”necesare şi obligatorii” pentru a nu repeta greşelile acestui final de campionat sunt: adoptarea protocolului UEFA pentru toate echipele din Liga 1, prevederi clare pentru cazurile în care o echipă are prea mulţi jucători infectaţi, testarea centralizată a jucătorilor, condiţionarea obţinerii licenţei pentru Liga 1 de un teren cu nocturnă şi o instalaţie de încălzire a gazonului funcţională, iar echipele care nu obţin licenţă pentru cupele europene să nu aibă acces în playoff-ul Ligii 1, potrivit news.ro.

Prezentăm integral comunicatul transmis de EAD.ro:

”Campioana Ligii 1 poate va fi desemnată, încă o dată, în ultima etapă de playoff, de data aceasta într-un meci direct între cele două echipe care au dominat acest final de sezon. Aşa cum am mai declarat, dorinţa noastră este ca sezonul să fie încheiat pe teren, iar cea mai bună echipă să câştige. Ne bucurăm că până la urmă, cu toate greutătile întâmpinate în acest campionat, totuşi cîştigătoarea pe teren a meciului dintre Universitatea Craiova şi CFR Cluj va fi campioana României, ceea ce, în opinia noastră, este corect şi elimină toate suspiciunile şi speculaţiile existente cu privire la comportamentul unor echipe din ultima perioadă. Vreau să le mulţumim televiziunilor partenere pentru înţelegerea de care au dat dovadă în ultimele luni, partenerului Casa Pariurilor, jucătorilor, echipelor din Liga 1 şi Ligii Profesioniste de Fotbal pentru efortul depus în a duce la final acest sezon. Aşteptăm cu interes şedinţa Comitetului Executiv al FRF de luni, unde sperăm că cererea LPF de a prelungi playoutul să fie aprobată, astfel încât şi echipele care vor retrograda să fie decise pe teren.

Citește și: Secretul 'BUNĂSTĂRII' agenților pe sub nasul cărora a trecut cocaina pierdută în Marea Neagră - Unul făcea până la 80.000 de lei din jocuri de noroc

La finalul lunii august va începe un nou sezon al Ligii 1 şi, ţinând cont de ceea ce am învăţat în ultimele luni, din experienţa acestui sezon, am cerut conducerilor LPF şi FRF câteva lucruri, necesare şi obligatorii din punctul nostru de vedere, pentru a nu repeta greşelile acestui final de campionat:

1. Adoptarea protocolului UEFA pentru toate echipele din Liga 1. Vom avea 4 echipe în cupele europene ce vor fi obligate să respecte acest protocol care impune testarea săptămânală şi testarea în ziua jocului. Considerăm că acest protocol trebuie adoptat de toate echipele, iar LPF şi FRF trebuie să lucreze împreună cu autorităţile, cu premierul şi cu ministrul Sănătăţii, la o aprobarea rapidă.

2. Modificarea regulamentelor astfel încât echipa care are prea mulţi jucători infectaţi şi nu poate juca un meci, dacă nu mai există date disponibile pentru reprogramare, să piardă meciul cu 3-0 şi să suporte o penalizare semnificativă, reprezentând costul drepturilor plătite, al producţiei şi o despăgubire pentru televiziunile care nu mai pot difuza meciul. Calendarul competiţional pentru sezonul 2020/2021 este extrem de strâns, cu foarte puţine date disponibile, cu obligativitatea terminării sezonului la finalul lunii mai, deoarece avem turneu final de Campionat European. Suntem obligaţi să acceptăm reluarea sezonului la mijlocul lunii ianuarie, posibil să fie meciuri amânate din cauza vremii, iar această cerinţă este obligatorie dacă vrem ca Liga 1 să se termine la data cerută de UEFA. Ne dorim şi sperăm că profesionalismul jucătorilor şi managementul echipelor din Liga 1 vor face inutilă această clauză însă, pentru confortul nostru şi al televiziunilor partenere, ne-o dorim aprobată şi funcţională începând cu prima etapă.

3. Testarea să fie făcută centralizat, la o singură clinică, plata urmând să fie făcută de către LPF sau EAD, costul fiind scăzut din suma plătită pentru drepturile tv şi comerciale. Împreună cu LPF am început discuţiile pentru a identifica cea mai bună soluţie astfel încât să fie obţinut un preţ redus pentru toate echipele şi garanţia livrării la timp a unor rezultate cu un grad cât mai mic de eroare. Considerăm că acest lucru va elimina discuţiile apărute în spaţiul public, LPF având acces şi fiind ordonatorul tuturor testărilor care se vor face.

4. Condiţionarea obţinerii licenţei pentru Liga 1 de un teren cu nocturnă şi o instalaţie de încălzire a gazonului funcţională. Echipele care au instalaţia dar nu o folosesc să plătească o penalizare semnificativă în cazul în care terenul de joc este impracticabil. Se vor juca meciuri până spre finalul lunii decembrie, sezonul se va relua la mijlocul lui ianuarie, nu ne putem baza că iarna va fi blândă.

5. Echipele care nu obţin licenţă pentru cupele europene să nu aibă acces în playoff-ul Ligii 1.

Considerăm că primele 3 cerinţe sunt obligatorii şi extrem de necesare.

La final, vreau să reiterăm faptul că, împreună cu televiziunile partenere, rămânem aceiaşi parteneri pentru fotbalul românesc, contribuind financiar, cu plăţi făcute în avans, la susţinerea şi dezvoltarea celui mai iubit sport din România. În acest sens, am demarat achiziţia echipamentelor şi a softului necesar implementării sistemului VAR la Liga 1. Ţinând cont că FRF a anunţat că e nevoie de 8 luni de antrenamente pentru arbitri, sperăm să putem avea primele meciuri cu VAR în primăvara anului viitor.

Tot la nivel de investiţii, ne propunem ca din sezonul 2021/2022 să le oferim iubitorilor de fotbal cel puţin un meci pe etapă în format 4K”.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.