Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ceremonia ceaiului şi tehnici de restaurare japoneze, la Muzeul Naţional de Artă al României

Agerpres.ro
Muzeul Naţional de Artă al României MNAR

Muzeul Naţional de Artă al României organizează două evenimente dedicate artei şi culturii japoneze care se vor desfăşura sâmbătă 4 februarie, informează News.ro.

La ora 11.00 va avea loc prezentarea „Tehnici şi procedee de restaurare grafică şi ceramică”. Publicul amator de artă extrem-orientală este invitat să descopere tehnica xilogravurii japoneze de tip „ukiyo-e” şi termenii specifici restaurării ceramicii extrem orientale. Prezentarea va fi susţinută de dr. Andreia Teodorescu, expert în restaurare grafică în cadrul MNAR şi de Oana Solomon, expert în restaurare ceramică şi sticlă al MNAR. Accesul în expoziţia „Laborator III.

Aspecte din restaurarea unor lucrări de grafică şi ceramică din China şi Japonia aflate în patrimoniul MNAR” se face din strada Walter Mărăcineanu, în baza biletului de 20 lei (preţ întreg la care se aplică reduceri şi gratuităţi), în limita a 25 locuri, cu înscriere în prealabil la adresa comunicare@art.museum.ro.

La ora 12.30 va avea loc „Chanoyū”, Ceremonia Japoneză a Ceaiului. Publicul este invitat să descopere rafinata artă a ceaiului, arta de a bea un bol de ceai verde, tradiţie spirituală care a definit identitatea Japoniei de-a lungul a peste cinci secole. Creată din fuziunea elementelor filosofice, etice şi estetice provenind din Taoism, Confucianism, Zen si Shintoism, Ceremonia Ceaiului continuă să fie practicată şi astăzi, neschimbată de peste 600 de ani, fiind o manifestare a rafinamentului moral şi estetic al elitei culturii japoneze.

Ceremonia va avea loc în „Chashitsu”, una din sălile Galeriei Orientale a Muzeului National de Artă al României. Această cameră japoneză de ceai este prima si unica instalată în prezent în România. Ritualul ceaiului va fi performat de studenţii Asociaţiei Tankōkai România Luminiş din Bucureşti, reprezentantul local al cunoscutei şcoli de ceai Urasenke - Kyoto. Accesul se face prin intrarea A2 – Spaţii Istorice, participarea fiind gratuită cu înscriere obligatorie în prealabil la adresa comunicare@art.museum.ro, în limita a 15 locuri.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.