Cei 133 de şefi de promoţie ai Universităţii Politehnica din Bucureşti au depus jurământul şi au fost premiaţi în cadrul unei festivităţii găzduite sâmbătă de Aula Magna a instituţiei de învăţământ superior, potrivit Agerpres.
Şase dintre cei 133 de şefi de promoţie au terminat cu media 10.
Trei dintre şefii de promoţie sunt din Republica Moldova, iar unul din Turcia.
Promoţia de anul acesta poartă numele profesorului universitar George Bărănescu.
"Dragi colegi mai tineri, aceşti ani ai studenţiei voastre au fost cu adevărat diferiţi. Aţi trecut poate printr-un deceniu de evenimente în aceşti trei sau patru ani. Din momentul în care aţi păşit pentru întâia oară în universitate s-au întâmplat atâtea. Începutul pandemiei chiar la momentul intrării voastre... În 2020, respectiv 2021, digitalizarea accelerată a învăţământului, ceea ce a dus la o schimbare totală a societăţii şi ireversibilă aş spune eu. Sfârşitul la fel de complicat al restricţiilor, un război, multiple crize, explozia inteligenţei artificiale. (...) Generaţia voastră şi experienţa pe care aţi avut-o în facultate şi nu numai sunt cu adevărat unice. (...) În modul vostru unic sunteţi generaţia care pleacă din facultate cu mai mult decât învăţătura din timpul cursurilor sau a seminariilor sau laboratoarelor sau practicii. Voi plecaţi de aici cu învăţăminte de viaţă de care unii oameni nu au parte niciodată", le-a spus rectorul UPB, Mihnea Costoiu, şefilor de promoţie.
El a afirmat că reputaţia academică a Universităţii Politehnica Bucureşti a crescut semnificativ în ultimii ani şi odată cu ea reputaţia în rândul angajatorilor.
Mihnea Costoiu a menţionat că promoţia "George Bărănescu" este prima generaţie de absolvenţi pe diploma cărora scrie "Universitatea Naţională de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti". Din comunitatea instituţiei de învăţământ superior fac parte, după cum a arătat el, peste 40.000 de studenţi şi 3.700 de angajaţi.
"Dragi prieteni, dragi colegi mai tineri, vă rog să nu uitaţi anii de studii. (...) Nu-i uitaţi pe colegii şi prietenii voştri. (...) Ţineţi legătura. Şi aş vrea să nu uitaţi: o mână care te ajută să te ridici atunci când ai căzut este mult mai importantă decât mii de strângeri de mână atunci când stai în picioare. (...) În perioade de criză oamenii privesc cu speranţă către voi, către absolvenţii din universitate pentru a găsi soluţii, iar acest lucru nu se va schimba. Lumea va privi către voi pentru a schimba mentalităţi, pentru a crea tehnologiile viitorului şi a le folosi, pentru a inova şi, cel mai important, lumea va privi către voi pentru a le face viaţa mai bună", a punctat rectorul UPB.
El le-a transmis proaspeţilor absolvenţi că nu vor obţine nimic în viaţă dacă nu sunt pregătiţi să îşi asume riscuri şi să aibă curajul de a privi eşecul ca pe o parte din ceea ce înseamnă viaţă şi nu ca pe o fatalitate.
"Faceţi ce vă pasionează. Mă adresez în special vouă, liderilor acestei generaţii. Riscaţi, nu vă fie teamă să eşuaţi. Veţi suferi, veţi face greşeli, fel şi fel de piedici se vor ivi, nu veţi dormi. Nu vă fie frică să gândiţi la ceva măreţ. Nu încetaţi să luptaţi, nu încetaţi să credeţi şi să speraţi. Ţineţi minte: visele fără obiective, fără ţinte sunt doar vise şi automat vă vor alimenta dezamăgirile. (...) Viaţa este cea mai dură şcoală fiindcă niciodată nu ştii în ce clasă eşti, ce examene urmează şi nu poţi copia după nimeni, fiindcă ai alte subiecte, de fiecare dată alte subiecte", le-a spus rectorul noilor absolvenţi ai UPB.
În cadrul ceremoniei, şefii de promoţie au citit jurământul faţă de profesie.
Anul acesta au finalizat studiile de licenţă şi masterat 10.000 de absolvenţi.
Universitatea Politehnica Bucureşti organizează, în perioada 6 - 13 iulie 2024, festivităţile de absolvire - Promoţia 2024 "George Bărănescu". Festivităţile se vor desfăşura în Aula Universităţii pe parcursul a opt zile.
Ceremonia de sâmbătă a cuprins şi un concert al trupei "Voltaj".
Comentează