Deputatul PNL Tinel Gheorghe i-a cerut miercuri demisia deputatului PSD Marian Neacsu, din functia de chestor al Camerei Deputatior "pentru că ieri a trecut printr-un moment greu", referindu-se in mod evident la condamnarea acestuia.
"Dacă PSD tot vine să dea lecţii de regulament, domnule Neacşu, mă aşteptam ca intervenţia dumneavoastră să înceapă: îmi dau demisia din funcţia de chestor al Camerei Deputaţilor pentru că ieri am trecut printr-un moment şi trec printr-un moment greu şi era o chestie normală, să ştiţi", a spus Tinel Gheorghe în plenul Camerei.
Preşedintele Camerei, Valeriu Zgonea i-a solicitat deputatului PNL să îşi ceară scuze pentru această declaraţie.
Marian Neacşu a fost condamnat marţi definitiv de judecătorii de ICCJ la şase luni închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese, după ce şi-a angajat nelegal fiica la biroul său parlamentar.
Comentează