Cerere către Ministerul Energiei pentru prelungirea activităţii la minele Lonea şi Lupeni până la epuizarea rezervei deschise

Autor: Mihai Cistelican

Publicat: 08-11-2018

Actualizat: 08-11-2018

Article thumbnail

Sursă foto: reuters

Confederaţia Sindicală Naţională Meridian şi Sindicatul "Muntele" solicită Ministerului Energiei să ia în considerare un studiu realizat de INSEMEX Petroşani şi să facă demersuri pentru prelungirea activităţii la minele Lonea şi Lupeni până la epuizarea rezervei deschise, pentru a se asigura securitatea acestor perimetre miniere. Conform sindicatelor, studiul a arătat că la Mina Lupeni sunt cărbuni cu risc ridicat de autoaprindere, iar la Lonea este vorba de cărbuni auto-inflamabili cu tendinţă pronunţată la autoaprindere, informează News.ro.

Confederaţia Sindicală Naţională Meridian şi Sindicatul "Muntele" afirmă, într-un comunicat de presă transmis joi, că solicită Ministerului Energiei să ia în considerare concluziile studiului ştiinţific realizat de INSEMEX Petroşani şi să facă demersurile necesare la nivel naţional şi european în vederea prelungirii activităţii de producţie la Mina Lupeni şi Mina Lonea până la epuizarea rezervei deschise, pentru a se asigura astfel condiiţiile minime de securitate şi sustenabilitate pe parcursul perioadei de tranziţie energetică în Valea Jiului.

Conform sursei citate, Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Securitate Minieră şi Protecţie Antiexplozivă din Petroşani (INSEMEX) atrage atenţia, într-un studiu comandat de Complexul Energetic Hunedoara, că activitatea de producţie la minele din Lupeni şi Lonea nu trebuie să înceteze decât după epuizarea rezervelor deschise, deoarece la EM Lupeni a rezultat că stratul de cărbune este clasificat în categoria de "cărbuni cu risc ridicat de autoaprindere", iar la perimetrul EM Lonea a rezultat că stratul de cărbune este clasificat în categoria "cărbunilor auto inflamabili cu tendinţă pronunţată la autoaprindere".

"Având în vedere situaţia Complexului Energetic Hunedoara şi faptul că minele Lupeni şi Lonea au fost introduse în programul de închidere de guvernarea tehnocrată în anul 2016, fără nici un fel de analiză, CSN Meridian şi Sindicatul Muntele consideră că Ministerul Energiei este răspunzător pentru luarea de urgenţă a măsurilor necesare evitării unui dezastru în Valea Jiului, care ar putea să apară datorită lipsei de profesionalism şi responsabilitate al celor care s-au pripit în iniţierea acestui demers", scrie în comunicat.

Complexul Energetic Hunedoara, unul din cei mai mari producători de energie din ţară, anunţa în septembrie că, începând de la 1 noiembrie, concediază, în două etape, 920 de persoane de la minele Lonea şi Lupeni, ce urmează să fie închise.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri