Cererea de plasmă în spitalele din judeţul Hunedoara pentru tratamentul bolnavilor infectaţi cu virusul COVID-19 s-a dublat în ultimele două săptămâni, relevă datele Centrului Judeţean de Transfuzii Sanguine (CJTS), în paralel fiind consemnate însă şi mai multe persoane vindecate de noul coronavirus care au acceptat să doneze plasmă pentru pacienţii aflaţi în stare gravă.
"Am avut 79 de pacienţi vindecaţi de COVID-19, care au donat plasmă. Le mulţumim, mai ales că între aceştia se numără pacienţi care au donat plasmă şi pentru a patra oară prin plasmafereză. Am reuşit să ajutăm un număr foarte mare de bolnavi, în stare gravă, nu numai din judeţul Hunedoara, ci şi din alte judeţe pentru că, în funcţie de gravitatea cazului, noi împrumutăm sau facem schimb de această plasmă", a declarat, luni, pentru AGERPRES, directorul CJTS Hunedoara, dr. Victoria Hălmagi.
Ea a menţionat că în urma apelurilor făcute către persoanele ce s-au vindecat de COVID-19 s-a ajuns ca în judeţ să fie consemnate, zilnic, în medie, câte una sau două donări de plasmă prin procedeul de plasmafereză, un aparat special pentru acest tip de donări funcţionând la centrul de recoltare din municipiul Hunedoara.
"Facem un apel la potenţialii donatori să doneze plasmă pentru că cererile sunt foarte mari. În ultimele două săptămâni, acestea au crescut foarte mult pentru că au fost pacienţi cu o stare de sănătate mai gravă, ce au necesitat plasmă. Noi am trimis mesaje celor vindecaţi de COVID-19 pentru a dona plasmă. Sunt persoane care au răspuns apelului nostru şi avem 1-2 plasmafereze pe zi. Îi aşteptăm în continuare", a arătat dr. Hălmagi.
Între persoanele care au donat plasmă de mai multe ori se numără o asistentă de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva, care a acceptat să doneze de patru ori, până acum, iar un preot se află la treia donare.
"O asistentă medicală, o colegă de-a noastră, a donat de patru ori plasmafereză şi are un titlu foarte bun de anticorpi. Un preot, care a avut o formă gravă de COVID-19, ne-a impresionat cu ceea ce ne-a povestit despre stările prin care a trecut. El a donat de trei ori până acum şi ne-a sunat că este dispus să mai doneze", a menţionat directorul CJTS Hunedoara.
Potrivit acesteia, prin plasmafereză se poate dona la un interval de 14 zile, iar prin recoltarea de sânge o dată la două luni de zile.
Cererea de plasmă pentru tratamentul COVID-19 s-a dublat în Hunedoara
București
14°C
Articole Similare

14
Atenție la consumul de ouă de Paște! Specialiștii trag un semnal de alarmă
14

1.954
Care sunt efectele postului intermitent (studii)
1.954

192
Obiectul pe care îl folosești zilnic și care poate deveni un adevărat focar de bacterii
192

127
Studiu: Programul neregulat de somn, asociat cu un risc mai mare de boli cardiovasculare
127

1.640
Pericolul invizibil din farfurie: alimentele care pot provoca intoxicații dacă sunt păstrate greșit
1.640

1.961
Motivul pentru care primele raze de soare din primăvară devin periculoase pentru om
1.961

1.945
Alertă: virus din fructe de mare și pești ajunge la oameni și poate provoca o boală gravă a ochilor
1.945

72
Affidea Hospitals ”Sfântul Sava cel Sfințit” rămâne alături de pacienți, de Paște
72

51
Nouă spitale din Bucureşti şi Serviciul de Ambulanţă asigură asistenţa medicală în perioada sărbătorilor pascale
51

86
Palatul Parlamentului, iluminat sâmbătă în albastru, pentru a marca Ziua Internaţională a Bolii Parkinson
86

114
Medicul Radu Ţincu: "Nu trebuie să mâncăm la masa de Paşte în două ore cât în două zile"
114

2.728
FOTO Cum verifici dacă ouăle sunt proaspete sau stricate: testul care nu dă greș niciodată
2.728

459
Recuperare medicală la standarde de excelență, în spitalul „Sfântul Sava cel Sfințit” Affidea Hospitals cu planuri personalizate în regim intensiv
459
















Comentează