Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Cererea din China a readus profitul la Volkswagen

Volkswagen

Volkswagen AG, cel mai mare producător auto european, a revenit pe profit în trimestrul trei din 2020, pe fondul majorării cererii pentru maşini de lux în China, care a compensat parţial efectele pandemiei de coronavirus (COVID-19), transmit Reuters şi Bloomberg potrivit Agerpres.

Grupul german a reiterat că se aşteaptă să raporteze profit pe ansamblul acestui an, anunţând că "afacerea s-a redresat semnificativ" în perioada iulie-septembrie 2020, după ce vânzările de maşini premium, inclusiv Audi şi Porsche, au urcat cu 3% în China, cea mai mare piaţă auto din lume. De asemenea, compania a beneficiat de reducerile de costuri lansate la începutul anului, pentru a contracara impactul pandemiei.

La 30 septembrie 2020, VW dispunea de lichidităţi nete de 24,8 miliarde de euro, faţă de 18,7 miliarde de euro la 31 martie 2020.

În trimestrul doi din 2020, grupul a raportat pierderi de 1,7 miliarde de euro, în urma declinului vânzărilor, ca efect al pandemiei. În trimestrul trei, VW a revenit pe profit, la fel ca producătorii auto Daimler AG şi Tesla Inc, datorită cererii robuste din China. Excluzând elementele excepţionale, profitul operaţional în trimestrul trei al VW s-a situat la 3,2 miliarde de euro.

Citește și: Ministrul Justiției: 'CSM trebuie urgent să elaboreze o strategie de resurse umane coerentă pe termen lung'

Rentabilitatea ajustată a vânzărilor la divizia auto a Volkswagen a scăzut la 5,4% în perioada iulie-septembrie 2020, de la 7,4% în trimestrul trei din 2019, dar s-a redresat de la minus 5,8% în trimestrul doi din 2020.

Rivala Mercedes-Benz a anunţat săptămâna aceasta că rentabilitatea ajustată a vânzărilor a urcat la 9,4% în perioada iulie-septembrie 2020, de la 7% în trimestrul trei din 2019, redresându-se de la minus 1,5% în trimestrul doi din 2020.

Joi, VW a avertizat că profitul din 2020 "va fi semnificativ mai scăzut" decât cel înregistrat în 2019, dar totuşi va fi "în teritoriu pozitiv".

Luna aceasta, reprezentanţii Volkswagen au anunţat investiţii de 33 miliarde de euro (38,60 miliarde de dolari) în mobilitatea electrică, până în 2024. Scopul investiţiei este ca Volkswagen "să devină lider pe piaţa vehiculelor electrice".

"Transformarea grupului nu este afectată de pandemia de coronavirus (COVID-19), ci este accelerată", a afirmat directorul general al Volkswagen, Herbert Diess.

Dar efectele pandemiei "se simt cu siguranţă", a adăugat şeful VW, anunţând că în primele opt luni din acest an vânzările grupului pe plan global au scăzut cu 21,5%, la 5,6 milioane de vehicule.

Portofoliul grupului Volkswagen este format din 12 mărci, printre care automobilele VW, Audi, Porsche, Skoda, Lamborghini, Seat, Bentley şi Bugatti, dar şi camioanele MAN şi Scania.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.