Cererea privind revocarea lui Victor Ciorbea din funcție a fost transmisă comisiilor juridice

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 06-02-2017

Actualizat: 06-02-2017

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Birourile permanente reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au transmis comisiilor juridice solicitarea PNL privind revocarea din funcţie a Avocatului Poporului, Victor Ciorbea. Decizia comisiilor juridice trebuie să fie pronunţată prin raport până pe 28 februarie.

Tăriceanu, 'răfuială' cu jurnaliștii la Palatul Parlamentului. Ce l-a nemulțumit pe șeful Senatului

"Referitor la cererea de revocare, conform regulamentului, a fost trimisă comisiilor juridice care vor înainta, până pe data de 28 februarie, raportul comun. Urmează ca, în funcție de raportul comun, să decidem mai departe. Aceasta a fost decizia Biroului, prin votul majorității", a declarat președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, luni, la finalul ședinței Birourilor permanente reunite, informează Agerpres.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri