Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Certificatul verde e cu 'moț' în România! PNL: 'Vom opta pentru varianta cea mai înţeleaptă şi rapidă' / 40 de pagini de amendamente

Twitter
certificat verde

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe a declarat, marţi, la RFI, despre proiectul certificatului verde, că la comisii s-au strâns până în prezent peste 40 de pagini de amendamente. Despre varianta finală cu care coaliţia PNL-PSD va merge, Stroe a precizat că ”variante îndulcite sau variante care oarecum să se plieze pe aşteptările unei categorii sociale, care de exemplu e împotriva acestui vaccin nu ar trebui să-şi găsească loc în decizia noastră”. ”Nu ar trebui să fim influenţaţi, este o chestiune de natură medicală, sunt măsuri care s-au luat peste tot, în întreaga Europă”, a mai spus el, relatează News.ro.

Ionuţ Stroe a afirmat că se va opta pentru varianta cea mai înţeleaptă şi rapidă a certificatului verde.

”Încă din momentul în care acest proiect care se găseşte în Parlament a ajuns pe agenda noastră, noi ne-am exprimat cât se poate de clar şi ferm că îl dorim a fi aprobat cât mai repede. Evident, există o foarte strânsă legătură între numărul persoanelor care se imunizează, rata şi nivelul vaccinării în România şi această lege (...). Din păcate, dezbaterea parlamentară s-a întârziat destul de mult (...). La acest proiect legislativ s-au strâns până în momentul de faţă peste 40 de pagini de amendamente. În egală măsură, există şi o presiune publică vizavi de adoptarea sau respingerea acestui proiect (...). Dacă domnul Rafila soseşte, cum spunea şi domnul preşedinte Marcel Ciolacu, cu un nou proiect privind acest certificat verde în 48 de ore, vom opta pentru varianta cea mai înţeleaptă şi rapidă”.

În opinia purtătorului de cuvânt al PNL, ”ambele partide sunt la guvernare, înţeleg foarte bine responsabilitatea adoptării unui asemenea act legislativ şi variante îndulcite sau variante care, eu ştiu, oarecum să se plieze pe aşteptările unei categorii sociale, care de exemplu e împotriva acestui vaccin nu ar trebui să-şi găsească loc în decizia noastră, adică nu ar trebui să fim influenţaţi, este o chestiune de natură medicală, sunt măsuri care s-au luat peste tot, în întreaga Europă”.

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a anunţat, luni, după şedinţa coaliţiei, că introducerea certificatului verde COVID este "prioritară" pentru coaliţia de guvernare, subliniind că o propunere în acest sens va "trece prin Parlament" până la finalul anului.

Ciolacu a mai spus că în prezent se discută două variante: actul normativ aflat la Camera Deputaţilor sau o nouă propunere legislativă, care să includă propunerile ministrului Sănătăţii, Alexandru Rafila.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.