DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

'Certitudinile care pornesc din dorința de a învăța ceva sunt cele care ne împlinesc ca oameni', transmite PS Ignatie la Mănăstirea Pârvești

basilica.ro
ps ignatie indoiala lui toma

Preasfințitul Părinte Ignatie a oficiat duminică Sfânta Liturghie la Mănăstirea Pârvești. În omilia sa, Episcopul Hușilor a vorbit despre atitudinea Sf. Ap. Toma la auzul veștii că Mântuitorul a înviat. Avem nevoie de sinceritate în credință, a spus el. Mai precis, să nu abandonăm rațiunea când vine vorba de credința noastră, scrie Basilica.ro.

„Răstimpul dintre Duminica Învierii și Duminica Tomii este unul de pendulare între asumarea adevărului Învierii și îndoiala față de acest eveniment unic din istoria umanității”, a precizat ierarhul.

Evanghelia în care Sf. Ap. Toma cere dovezi palpabile ale Învierii Domnului ne învață că „Biserica nu vrea ca noi să ne trăim credința fără să o înțelegem”, a continuat el. astfel, „unul dintre apostoli are curajul și sinceritatea extraordinară față de Hristos, cerându-I să îl încredințeze de adevărul Învierii”.

Părintele Episcop a afirmat că trebuie să conjugăm credința cu rațiunea. „Domnul nu vrea ca credința noastră să fie decuplată de la rațiunea de a o înțelege. El nu vrea nici o rațiune autonomă de credință și de cele spirituale.”

„O credință fără rațiune duce, inevitabil, la bigotism, la fundamentalism, la trăirea ei în mod mecanic, fără aprofundare”, a precizat ierarhul.

Pe de altă parte, a adăugat el, „o rațiune fără credință sfârșește în totalitarism. Omului îi este smulsă dimensiunea vieții spirituale, reducându-l la statutul de simplă ființă biologică”.

Teama naște false certitudini, îndoiala naște credință

„Noi, oamenii secolului al XXI-lea, suntem ahtiați după certitudini. Avem nevoie de siguranță pe toate planurile”, a subliniat Episcopul Hușilor. Dar „aceste căutări ale omului postmodern au în spatele lor frica, iar nu dorința de cunoaștere mai profundă”, a spus el.

„Certitudinile căutate din frică transformă – după cum afirma un filosof – cunoașterea în putere, în dominare: cauți să îi subjugi pe cei din jurul tău”, a adăugat ierarhul.

„Certitudinile care pornesc din dorința de a învăța ceva, de a aprofunda și de a da un plus de cunoaștere existenței noastre sunt cele care ne împlinesc ca oameni”, a mai spus el.

„O astfel de certitudine a căutat Apostolul Toma. El avea nevoie să își rezolve această îndoială. Pentru el, îndoiala a fost «moașa» credinței. Să nu ne fie frică să ne îndoim. Să ne fie frică să nu spunem și să nu ne exteriorizăm îndoielile.”

Părintele Episcop Ignatie a mai menționat complementaritatea dintre credință și știință: „Niciodată știința nu va putea să ia locul credinței, dar nici credința nu va putea să ia locul științei. Știința și credința nu se exclud una pe cealaltă. Dimpotrivă, sunt complementare”, a precizat el.”

„Să nu îi credeți pe cei care spun că nu au nevoie de Dumnezeu, pentru că nu poate fi dovedit științific”, a atras atenția ierarhul. „Nu avem cum să Îl dovedim științific pe Dumnezeu, atâta timp cât este o Ființă spirituală și scapă observației omului de știință. Dumnezeu este dincolo de ceea ce ține de lumea aceasta.”

Biserica din lemn „Sf. Ier. Nicolae” a Mănăstirii Pârvești, monument istoric, are peste 200 de ani vechime și urmează să intre într-un amplu proces de restaurare.

Documentația tehnică este aproape finalizată, urmând să se facă demersurile pentru obținerea autorizației de construire. Lucrările de restaurare a catapetesmei au început deja.

content-imagecontent-image

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.