Evenimentul Zilei:
Dan Diaconescu, Mihail Vlasov, Liviu Dragnea sau Miron Mitrea sunt doar câțiva dintre cei care au primit titluri de fruntași ai unor orașe. Meritele lor nu au fost identificate până acum. Imediat după 1989, consiliile locale abia înființate s-au grăbit să acorde titluri de cetățean de onoare fără să se gândească prea mult la criterii. Era epoca entuziasmelor postrevoluționare, când un transport cu medicamente sau voluntariatul admirabil al vecinilor se considerau acte eroice... Amestecul e indigest pe toate listele publicate pe site-urile primăriilor de azi. Prima lege a administrației publice locale, Legea 69/1991, nu prevedea condiții de acordare a titlului, abia mai târziu, odată cu Legea 215/2001, cetățenia de onoare primește un regulament-cadru. Se stipulează că merită titlul personalități recunoscute național și internațional, care aduc prestigiu, progres și faimă localității. Adică, oameni de onoare. Caracalul bate tot în generozitatea cu care împarte onoarea, ambiționând să depășească în număr listele Capitalei sau ale Clujului. Până în 2013, an la care se oprește informația de pe site-ul oficial, se acordaseră deja peste 130 de titluri celor mai diverși cetățeni (Clujul e undeva pe la 180). Printre ei: Rodica Stănoiu, fost ministru al Justiției și turnătoare cu nume de cod „Sanda”, omul de afaceri George Păunescu, actori, sportivi, scriitori și un șir întreg de generali și fețe bisericești. Printre cărăcălenii de frunte se găsește și Dan Diaconescu, fost OTV, condamnat la 5 ani pușcărie pentru șantaj... Moineștiul se laudă și el cu nume prestigioase. Alături de înalții prelați Daniel, pe atunci Mitropolitul Moldovei și Ioachim Băcăuanul, alături de Beatrice Veteau, președinta organizației „Farmaciști fără frontiere”, iată-l pe Viorel Hrebenciuc cetățean de onoare din 2002. Acesta avea să adauge peste ani un stufos dosar penal gloriei orașului, ca de altfel și Sergiu Sechelariu, băgat până în gât în afaceri de corupție cu Adrian Năstase și Miron Mitrea. Și aceștia au binemeritat, pe lângă dregătorii, și titluri, decorații, pupăciuni.Dacă de „reperarea” onoarei nu se preocupă edilii (poate doar titlul lui Vlasov să fi fost suspendat până acum), nici comunitățile nu par supărate că se asociază numele localității cu numele unor infractori. Ba, mai mult, aceștia păstrează avantajele, gratuitățile, drepturile... Uite așa au ajuns cetățeni de onoare la Târgu Frumos Relu Fenechiu, fost ministru al Transporturilor, azi încarcerat, și Gheorghe Nichita, înamoratul primar al Ieșilor. Apoi, Mihail Vlasov, „excelența” de la Camera de Comerț și Industrie, acuzat de trafic de influență, la Târgu-Neamț, tata-socru Ilie Sârbu la Caraș-Severin (fiindcă de o vreme se împart și titluri de cetățeni de onoare ai județului). Tot cetățeni de onoare sunt și frații Cristescu, maeștrii privatizărilor încă nedeslușite, la Orăștie, ca mulțam pentru Arsenal Park, Sebastian Ghiță la Ploiești, Dragnea și Ponta la Racșa, jud.Satu-Mare la pachet cu Dușa, Geoană, Pașcu etc.
România Liberă:
La 24 iulie 1978, generalul Mihai Pacepa, „numărul 2” în ierarhia spionajului românesc, a cerut azil politic în SUA. A fost cel mai important oficial din România comunistă care a fugit în Occident. În anul 1978, Ion Mihai Pacepa, pe atunci în vârstă de 50 de ani, avea grad de general locotenent în Ministerul de Interne şi era adjunctul şefului Direcţiei Informaţii Externe a Securităţii. Pacepa se bucura de încrederea totală a lui Ceauşescu, pe lângă care avea şi funcţia de consilier pentru securitate națională și dezvoltare tehnologică (Pacepa fiind, la origine, inginer, absolvent al Facultăţii de Chimie Industrială). Pacepa cunoştea bine Germania de Vest, întrucât pe parcursul carierei sale acţionase, timp de doi ani, ca şef al “staţiei” (spionajului) românesc din RFG... la data de 24 iulie 1978, Pacepa a cerut azil politic la Ambasada SUA din Bonn. Preşedintele Jimmy Carter i-a aprobat imediat cererea, iar la data de 28 iulie 1978, un avion militar american l-a transportat în secret pe Pacepa în SUA. Mult mai târziu, Pacepa a spus că motivul “defectării” sale a fost refuzul de a-l ucide pe directorul de la Europa Liberă.
RFI:
Pe 25 aprilie, cutremurul puternic care a lovit Nepalul a ucis aproape nouă mii de oameni iar alţi 22 de mii au fost răniţi. În afara de victime, există însă şi pagube materiale colosale. Potrivit Naţiunilor Unite aproape trei milioane de persoane au înca nevoie de ajutor umanitar, fie că este vorba despre îngrijiri medicale, locuinţe sau hrană. Asta înseamnă practic 10 la suta din populaţie.Cifrele sunt atât de răvăşitoare încat nu ştii cu ce să începi mai întâi. Pe scurt, am putea spune ca dezastrul echivalează cu jumătate din Produsul Intern Brut al Nepalului pe un an. E vorba despre pagube de zece miliarde de dolari, într-o ţară al carei PIB nu depăşeşte 20 de miliarde. Sunt aproape 400 de tabere de refugiaţi, organizate în şcoli sau pe terenuri virane, pentru cei care nu mai au acoperiş. În total 500 de mii de case au fost distruse de seism. Peste o mie de cladiri publice, inclusiv sediul guvernului, au fost afectate. De asemenea, monumente istorice, unele aflate in patrimoniul mondial Unesco au dispărut. O treime dintre departamentele ţării au fost declarate sinistrate.
