Cetăţean sirian depistat la volan cu un permis fals în portul maritim

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 24-04-2023

Actualizat: 24-04-2023

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Un cetăţean sirian este cercetat penal după ce a fost depistat, în Portul Constanţa, conducând cu un permis fals un autoturism înmatriculat în ţara noastră, au informat, luni, reprezentanţii Gărzii de Coastă, potrivit Agerpres.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de Garda de Coastă, la poarta de acces numărul 10 a Portului Constanţa, poliţiştii de frontieră au efectuat noaptea trecută controlul specific asupra unui autoturism înmatriculat în România, condus de un cetăţean sirian, în vârsta de 37 ani.

"Astfel, poliţiştii de frontieră au descoperit că permisul de conducere prezentat pentru control nu îndeplineşte condiţiile de formă şi de fond, acesta fiind fals", precizează sursa citată.

În cauză, poliţiştii de frontieră fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui autovehicul fără permis, fals şi uz de fals, la finalizarea verificărilor urmând să dispuse măsurile legale care se impun.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri