Cetăţeni din spaţiul asiatic, depistaţi la frontiera cu Serbia

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 17-10-2023

Actualizat: 17-10-2023

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Poliţiştii de frontieră din Sectorul Lunga au depistat, în ultimele ore, 18 cetăţeni din Bangladesh, Pakistan şi Nepal, toţi intraţi legal pe teritoriul României, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Serbia, pentru a ajunge în vestul Europei, potrivit Agerpres.

În cauză se fac cercetări pentru tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat.

Luni seara, poliţiştii de frontieră au depistat cu ajutorul sistemului de supraveghere a frontierei cu termoviziune, un grup de şase peroane care se deplasau pe jos, dinspre comunicaţia rutieră DN 59C, spre frontiera cu Serbia şi care nu îşi justificau prezenţa în zonă.

La scurt timp, au depistat pe direcţia localităţii Comloşu Mare, la aproximativ 300 m de frontieră, alţi şapte cetăţeni străini care nu îşi justificau prezenţa în zonă. Marţi dimineaţa, au mai fost depistaţi, la aproximativ 100 m de frontieră, cinci cetăţeni străini care se deplasau pe jos, spre frontiera cu Serbia.

Toate persoanele au fost duse la sediul sectorului pentru cercetări, în cadrul verificărilor stabilindu-se că cei 18 cetăţenii străini (două femei şi 16 bărbaţi) sunt din Bangladesh, Pakistan şi Nepal, cu vârste cuprinse între 24 de ani şi 42 de ani. Ei au încercat să treacă ilegal frontiera din România în Serbia, pentru a ajunge în vestul Europei.

Totodată, în zona Sânnicolau Mare au fost depistaţi patru cetăţeni din Vietnam, cu vârste cuprinse între 29 de ani şi 36 de ani, într-un autoturism care circula în regim taxi, intraţi legal în România, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Serbia, pentru a ajunge în Europa Occidentală. Şoferul era cetăţean român de 32 de ani.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, pentru cetăţenii străini

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri