Cezar Ouatu va interpreta imnul României la meciul cu San Marino

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 17-11-2025 23:51

Actualizat: 17-11-2025 23:59

Article thumbnail

Sursă foto: credidam.ro

Echipa naţională a României încheie campania de calificare pentru Campionatul Mondial din 2026 la Ploieşti, într-un duel cu San Marino, programat marţi, 18 noiembrie, de la ora 21:45, pe stadionul “Ilie Oană”, potrivit news.ro

Înaintea startului partidei, imnul de stat al României va fi interpretat de binecunoscutul artist Cezar Ouatu, care va urca pe gazon alături de orchestra Filarmonicii din Ploieşti.

„Mulţumesc FRF pentru invitaţie! Este o bucurie unică, o mândrie şi o mare onoare să pot intona imnul României la meciul naţionalei de fotbal pe 18 noiembrie, fix în oraşul meu natal, Ploieşti, pe stadionul Ilie Oană! Vă aştept pe toţi să cântăm din suflet şi să ne susţinem tricolorii aşa cum se cuvine”, a declarat Cezar Ouatu.

Toate cele 11.700 de bilete disponibile pentru acest meci au fost procesate.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri