Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Mai bine mai târziu decât niciodată - CFR, aplicație pentru achiziția de bilete online

cfr

CFR Călători anunță că joi va fi lansată aplicația mobilă „CFR Călători mersul trenurilor și bilete online”.

Potrivit unui comunicat al companiei, aplicația oferă o interfață intuitivă prin care utilizatorii au acces rapid la achiziționarea biletelor standard, dus-întors, dar și selectarea paturilor pentru vagoanele de dormit sau tip cușetă, adăugarea biletelor pentru animale de companie sau de bicicletă, informează Mediafax.

Pentru început, aplicația va fi disponibilă pe dispozitivele cu sistem de operare Android (minim Android 5.1).

Aplicația este disponibilă în testare deschisă pentru o perioadă de 30 de zile și va fi îmbunătățită în funcție de recomandările clienților.

Pentru o achiziționare ușoară și rapidă a biletelor de tren, aplicația mobilă „CFR Călători mersul trenurilor și bilete online” oferă următoarele funcționalități:

-Confirmarea email-ului direct în aplicație - deschiderea unui email din care se va accesa direct aplicaţia pentru confirmarea înregistrării sau resetarea parolei;

-Autentificarea pe o perioadă nedeterminată, chiar și după actualizări ale aplicației. De asemenea, listarea biletelor nu mai presupune căutarea după o dată de început și una de final, ci sunt afișate ultimele 50 de comenzi descrescător;

-Achiziționarea de bilete standard sau de bilete dus-întors, pentru toate categoriile de pasageri disponibile online. Astfel, utilizatorii aplicației pot realiza selecții ale paturilor, adăuga bilete pentru animale de companie sau de bicicletă, pot prelua/salva datele călătorilor din/în preferințe, pot vedea plecările și sosirile din stații;

-Oferă link-uri rapide pentru funcțiile care sunt disponibile doar în varianta web pentru biletele deja achiziționate (modificarea călătoriei, renunțarea la călătorie sau emiterea de facturi);

-Autentificarea automată în aplicația web la accesarea funcțiilor Modifică biletul, Renunțare la călătorie, Factură bilet din aplicația mobilă;

-Notificări în aplicație în legătură cu biletul achiziționat și informații utile în ziua plecării trenului referitoare la începerea călătoriei (Ex: cu 1 oră înainte de plecarea trenului, călătorul primește mesaj că are cumpărat un bilet la trenul X cu plecare din stația Y);

-Permite accesul la călătoriile curente – prin prezentarea în pagina „Rute + cumpără” de informații rapide privind plecarea și sosirea, cât și vagonul și locurile unde utilizatorul are biletul. La pagina „Trenul meu” sunt afișate următoarele trenuri cu care se va călători și data de călătorie asociată.

-Sugerează, în baza istoricului de bilete cumpărate, locațiile de plecare /sosire pentru următoarea călătorie a utilizatorului;

-Prezintă în pagina comenzii, prin intermediul unui buton direct, schița vagonului în care se află locurile înscrise pe bilet, fără a mai fi necesar a se căuta vagonul în cadrul listei compunerii de la pagina „Trenul meu”;

-Funcționalitate offline – odată încărcată lista comenzilor și vizualizat PDF-ul biletului, aceste operațiuni pot fi făcute și fără conexiune la internet, spre exemplu la prezentarea în tren către conductor într-o zonă fără semnal.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.