CFR Călători a propus Ministerului Transporturilor să aprobe ieftinirea biletelor pe ruta Gara de Nord-Aeroportul Otopeni

Autor: Ioana Necula, Redactor

Publicat: 09-12-2020

Actualizat: 09-12-2020

Article thumbnail

Sursă foto: gandul.info

CFR Călători a propus miercuri Ministerului Transporturilor să aprobe ieftinirea biletelor pe ruta Gara de Nord-Aeroportul Otopeni de la 8,5 la 5 lei. Primele trenuri pe noua rută vor circula din noaptea de sâmbătă spre duminică, potrivit Mediafax.

„CFR Călători a demarat astăzi, imediat după comunicarea traseelor pentru această rută de către CFR Infrastructură, propunerea de modificare a tarifului, la 5 lei. Până la aprobarea de către Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor a acestui tarif sau a altuia, prețul unui bilet pe ruta Gara de Nord București – AIHCB este 8,30 lei, conform Ordinului de Ministru valabil la acest moment, care reglementează tarifele de deservire generală din transportul feroviar public de călători”, se arată într-un comunicat al CFR Călători.

CITEȘTE ȘI: Vești proaste despre coronavirus: Pericolul din unele locuri e mai mare decât se credea

Compania a anunțat că va opera pe noua rută Gara de Nord București – Aeroportul Internațional Henri Coandă din Otopeni (AIHCB) 42 de trenuri Interregio. Garniturile vor circula pe această rută începând cu data de 13 decembrie 2020, odată cu intrarea în vigoare a noului plan de mers de tren 2020-2021.

Trenurile CFR Călători sunt formate din automotoare Desiro (Săgeata Albastră). Trenurile vor circula pe traseul București Nord – Mogoșoaia – Aeroport H. Coandă T1. Ruta are 19 km și va fi parcursă în circa 20 -25 de minute.

CFR Infrastructă a anunțat miercuri că 72 de trenuri vor circula între Gara de Nord și Aeroportul Otopeni, acestea fiind operate de CFR Călători, Regio Călători și Transferoviar Călători.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri