CFR Cluj a parafat un nou transfer: Un fundaș din Croația a semnat cu echipa lui Neluțu Varga

Autor: Andrei Ștefan

Publicat: 19-07-2023

Actualizat: 19-07-2023

Article thumbnail

Sursă foto: www.cluju.ro

Clubul CFR Cluj anunţă că a obţinut serviciile fotbalistului croat Anton Kresic, sub formă de împrumut de la Rijeka.

“Cluburile CFR 1907 Cluj şi HNK Rijeka au ajuns la un acord privind împrumutul fundaşului central Anton Krešić pentru un an, clubul nostru având opţiunea de cumpărare definitivă!”, notează gruparea clujeană, conform News.ro.

Croatul a inceput fotbalul la NK Zagreb, iar în 2015, la vârsta de 19 ani, a fost transferat de Atalanta unde, în primul sezon şi jumătate, a bifat 47 de meciuri şi a fost autorul a 10 goluri pentru Atalanta Primavera. Apoi, sub formă de împrumut, Krešić a evoluat tot în Italia, pentru echipe precum Trapani, Avellino, Cremonese, Carpi şi Padova.

În ultimele două sezoane, apărătorul de 1.98 m a jucat în Croaţia, la HNK Rijeka, echipă pentru care a evoluat constant, bifând 57 de meciuri.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri