Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

CFR dă peste 37 de milioane de lei pentru tăierea arborilor periculoși din zona căilor ferate

Facebook
cale ferata

Compania CFR SA a desemnat câștigătoarea licitației pentru un acord cadru pe patru ani de tăiere a arborilor periculoși din zona de siguranță a căii ferate. Valoarea totală a contractului depășește 37 de milioane de lei.

Potrivit unui comunicat al CFR SA, SC Anasiarom Forest SRL a fost câştigătoare a procedurii de licitaţie publică pentru Acord cadru de Tăieri de arbori periculoși din zona de siguranță a căii ferate – 8 Loturi.

Criteriul aplicat a fost cel mai bun raport calitate-preț, iar lucrările vizează opt loturi. Sursa de finanțare este asigurată din fonduri de la bugetul de stat, scrie Mediafax.

Valoarea totală estimată pe toate cele opt loturi este de 37.289.600 lei, fără TVA.

Lucrările se vor efectua cu personal instruit din cadrul unor firme autorizate și agrementate AFER. „Durata fiecărui acord cadru este de 4 ani - Contracte subsecvente: anual”, transmite CFR SA.

Conform reprezentanților companiei, circulația feroviară se confruntă în dese cazuri cu perturbări ale traficului din cauza căderilor de arbori (provocate de furtuni, căderi de zăpadă, chiciură, vânturi puternice), prin ocuparea gabaritului de liberă trecere sau chiar căderi de arbori peste trenuri în circulație, cu afectarea liniei de contact și a celorlalte elemente ale infrastructurii feroviare (linii, echipamente electrice). Pe lângă aceasta, intervențiile pentru remedierea deranjamentelor produc întârzieri majore în circulația trenurilor de călători.

„În prezent, pe liniile CF, în zona de siguranţă a căii ferate au fost identificați arbori potențial periculoși pentru siguranța circulației feroviare, care trebuie tăiați. Pe raza Sucursalelor Regionale CF 1-8, nu există personal autorizat pentru lucrări silvice/lucru la înăltime, astfel încât situația nu poate fi remediată cu personal cfr. În consecință, pentru realizarea volumului mare de servicii de tăiere a arborilor identificați ca potențial periculosi din zona de siguranţă a căii ferate, s-a impus achiziţia unor servicii specifice, cu agenți economici autorizați”, transmite compania.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.