Iubitorii sporturilor de iarnă, şi nu numai, pot profita în perioada 10 ianuarie - 28 februarie 2022 de reduceri tarifare atractive de 25% prin oferta "Trenurile Zăpezii", disponibilă la trenurile InterRegio CFR Călători, care circulă spre şi dinspre cele mai căutate staţiuni montane pentru schi, informează vineri operatorul naţional feroviar de transport călători, conform Agerpres.
"'Trenurile Zăpezii' reprezintă o alternativă rapidă şi verde la aglomeraţia din trafic în special pe Valea Prahovei, datorită duratei scurte a călătoriei cu trenurile InterRegio CFR Călători din Capitală", susţin reprezentanţii companiei.
Reducerile tarifare se acordă astfel: 25% din tariful de transport, de luni până joi, pentru călătoriile pe rută directă, la clasa a 2-a, cu trenurile InterRegio ce au ca punct de plecare/destinaţie una din staţiile de cale ferată: Sinaia, Buşteni, Azuga, Predeal, Braşov. În acest fel, se evită aglomeraţia din trafic de pe Valea Prahovei şi se ajunge direct în staţiuni, în mai puţin de 2 ore şi jumătate chiar şi la Braşov, dacă se porneşte din Bucureşti.
De asemenea, se aplică o reducere de 25% din tariful de transport, de luni până joi, pentru călătoriile pe rută directă, la clasa a 2-a, cu trenurile InterRegio ce au ca punct de plecare/destinaţie una din staţiile de cale ferată: Vatra Dornei, Vatra Dornei Băi hc.
"Tariful de rezervare a locului (de 3,90 lei/loc) se plăteşte integral. De exemplu, preţul biletului cu această ofertă pe ruta Bucureşti - Predeal este de 30,6 lei, cu 8,9 lei mai puţin faţă de preţul întreg, pentru ruta Constanţa - Braşov preţul biletului este de 60,45 lei, cu 18,85 lei mai puţin faţă de preţul întreg, iar pentru ruta Bucureşti Nord -Vatra Dornei preţul biletului este de 76,65 lei, cu 24,25 lei mai puţin faţă de tariful întreg", spune CFR Călători.
Oferta "Trenurile Zăpezii" este supusă unor termene şi condiţii, iar biletele la preţ redus se pot achiziţiona: online, de pe cfrcalatori.ro; din aplicaţia mobilă "CFR Călători mersul trenurilor şi bilete online"; de la automatele de vânzare bilete din gări; direct de la casele de bilete din gări şi agenţii de voiaj CFR Călători; de la distribuitori autorizaţi (agenţii de turism).
Reducerea se aplică la tariful preţ întreg pentru trenuri InterRegio clasa a 2-a şi nu se cumulează cu alte oferte.
CFR le oferă iubitorilor sporturilor de iarnă, reduceri atractive de 25% prin oferta 'Trenurile Zăpezii', care circulă spre cele mai căutate staţiuni montane
București
10°C
Articole Similare

586
Prețul petrolului crește iar luni dimineața: Bursele din Asia au deschis în scădere
586

24
KFC România se extinde în Republica Moldova
24

1.279
Fenomen în creștere: tot mai multe terenuri agricole ajung la investitori străini. Noi achiziții anunțate în România
1.279

42
Prosumatorii devin un pilon major în energia României, cu investiţii de miliarde de euro
42

50
Profitul BYD scade peste aşteptări, sub presiunea competiţiei şi a cererii slabe
50

4.316
Scumpirea combustibililor zguduie aviația: Wizz Air anunță mutări masive zboruri
4.316

1.792
Tranzacție uriașă de 2,75 miliarde de dolari pe piața globală a medicamentelor dezvoltate cu inteligenţă artificială (AI)
1.792

47
Două petroliere cu GPL destinate Indiei au traversat Strâmtoarea Ormuz în siguranţă
47

85
Dezbatere privind instituţiile supreme de audit şi viitoarea generaţie de lideri în guvernanţă europeană,organizată de SNSPA şi Curtea de Conturi
85

2.992
Vizită importantă de la Bruxelles în țară - Românca de la vârful UE și un comisar european, întâlniri cu preşedintele Nicușor Dan şi cu premierul Ilie Bolojan
2.992

1.072
VIDEO Presiune pe Guvern pentru ieftinirea carburanților: ministrul Ivan revine cu soluțiile fiscale înaintea deciziei finale
1.072

74
Rata a inflaţiei a depăşit 50% pe fondul războiului cu SUA şi Israel
74

1.184
Guvernul pregătește sprijin țintit pentru persoanele vulnerabile. Ministrul Muncii: Nu vreau să fie perceput acest sprijin un soi de pomană sau ceva nemeritat
1.184
















Comentează