Charlotte Casiraghi, fiica cea mare a prinţesei Caroline de Monaco, a născut un băiețel

Autor: Roxana Ghiorghian

Publicat: 24-10-2018

Actualizat: 24-10-2018

Article thumbnail

Sursă foto: newsmedio.com

Charlotte Casiraghi, fiica cea mare a prinţesei Caroline de Monaco, a născut un băiețel, acesta fiind cel de-al doilea ei copil și primul pe care îl are din relația cu producătorul de film Dimitri Rassam, potrivit public.fr, scrie Mediafax.

Copilul s-a născut marți și deocamdată nu a fost făcut public numele acestuia.

Charlotte Casiraghi, în vârstă de 31 de ani, s-a logodit cu Rassam - în vârstă de 36 de ani, fiul celebrei actrițe franceze Carole Bouquet și al producătorului de film Jean-Pierre Rassam - în luna martie, în timp ce se aflau în vacanță în Austria.

Charlotte mai are un băiețel, născut în 2013, dintr-o relaţie cu actorul francez de comedie Gad Elmaleh. La rândul său, Rassam mai are o fiică, Darya, în vârstă de șapte ani, a cărei mamă este manechinul Masha Novoselova.

Bebelușul este al șaptelea nepot pentru prințesa Caroline, în vârstă de 61 de ani. Caroline de Monaco a devenit de trei ori bunică anul acesta, după ce și Tatiana Santo Domingo, soția lui Andrea Casiraghi, fiul ei mai mare, a născut al treilea copil al cuplului, în aprilie, iar Pierre Casiraghi, fiul ei mai mic, căsătorit cu Beatrice Borromeo, a devenit tată pentru a doua oară, în mai.

Citește și: Turneul 'On the Run II' al lui Beyonce şi Jay-Z a generat încasări de peste 250 de milioane de dolari

Charlotte Casiraghi şi-a făcut debutul în lumea modei pozând pentru coperta ediţiei franceze a revistei Vogue, în septembrie 2011. Charlotte Casiraghi provine dintr-o familie ale cărei reprezentante au cochetat de-a lungul anilor cu moda. Astfel, atât bunica ei, prinţesa Grace de Monaco, cât şi mama ei, prinţesa Caroline de Hanovra, au apărut de multe ori pe copertele revistelor de modă.

A 11-a în ordinea succesiunii la tronul monegasc, fiica omului de afaceri italian Stefano Casiraghi, decedat în 1990, în timpul unei competiţii nautice, Charlotte Casiraghi, ale cărei trăsături seamănă foarte mult cu cele ale mamei sale, Caroline, şi cu cele ale bunicii sale, Grace, nu posedă titlul de prinţesă.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri