Chelsea a câştigat pentru prima dată Cupa Mondială a Cluburilor

Autor: Ioana Necula, Redactor

Publicat: 12-02-2022

Actualizat: 12-02-2022

Article thumbnail

Sursă foto: sportsgrindentertainment.com

Chelsea, campioana Europei la fotbal, a câştigat în premieră Cupa Mondială a Cluburilor, după ce a învins-o în finală pe Palmeiras Sao Paulo cu scorul de 2-1, după prelungiri, sâmbătă, la Abu Dhabi (Emiratele Arabe Unite).

Londonezii au deschis scorul prin belgianul Romelu Lukaku (55), dar câştigătoarea competiţiei Copa Libertadores a egalat prin Raphael Veiga (64 - penalty).

Victoria echipei antrenate de Thomas Tuchel (prezent pe banca tehnică după ce a lipsit la semifinală din cauza Covid-19) a fost adusă în prelungiri de germanul Kai Havertz (117), din penalty, după un henţ în careu al lui Luan. Timo Werner (98) a trimis mingea în bară.

Palmeiras a încheiat în zece, Luan fiind eliminat în min. 120+6.

Chelsea a mai jucat o dată finala competiţiei, în 2012, însă a pierdut atunci în faţa formaţiei Corinhians (0-1). Şi Palmeiras a pierdut o finală, în 1999, când formatul era de Cupă Intercontinentală, în faţa lui Manchester United.

În faţa a 32.871 de spectatori pe stadionul Mohammed Bin Zayed au evoluat echipele:

Chelsea: Edouard Mendy - Andreas Christensen (Malang Sarr, 91), Thiago Silva, Antonio Rudiger - Cesar Azpilicueta, Ngolo Kante, Mateo Kovacic (Hakim Ziyech, 91), Callum Hudson-Odoi (Saul Niguez, 75) - Mason Mount (Christian Pulisic, 30), Romelu Lukaku (Timo Werner, 75), Kai Havertz. Antrenor: Thomas Tuchel.

Palmeiras: Weverton - Marcos Rocha (Deyverson, 117), Gustavo Gomez, Luan, Joaquin Piquerez - Danilo, Ze Rafael (Jailson, 59), Gustavo Scarpa - Raphael Veiga (Eduard Atuesta, 76) - Dudu (Rafael Navarro, 102), Rony (Wesley, 76). Antrenor: Abel Ferreira.

A arbitrat australianul Chris Beath, informează Agerpres.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri