Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Chimcomplex va demara un program de disponibilizare colectivă care vizează 396 de angajaţi ai societăţii

Economica
Chimcomplex Borzeşti

Chimcomplex va demara un program de disponibilizare colectivă care vizează 396 de angajaţi ai societăţii, informează compania printr-un comunicat transmis luni Bursei de la Bucureşti.

"Chimcomplex informează investitorii în legătură cu demararea unui program de disponibilizare colectivă care vizează un număr de 396 de angajaţi ai societăţii. Această măsură are la bază necesitatea redimensionării şi eficientizării activităţii societăţii, ca urmare a sinergiilor/comasărilor dintre platformele industriale din Râmnicu Vâlcea şi Oneşti, dar şi în contextul economic şi geo-politic actual, în care compania are în vedere să optimizeze costurile operaţionale şi de funcţionare, să îşi eficientizeze activitatea, în scopul utilizării cu randament maxim al resurselor umane şi financiare, să se adapteze la influenţele exercitate de contextul naţional şi internaţional de criză, pentru a depăşi toate provocările", se precizează în comunicatul citat.

Chimcomplex a raportat un profit net de 165 milioane lei (33,5 milioane de euro) pentru primul semestru din acest an, în scădere cu 42% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2021, şi o cifră de afaceri de 1,222 miliarde lei (247 milioane de euro) potrivit datelor afişate de companie în luna august, potrivit Agerpres.

Vânzările pe piaţa externă, în cea mai mare pare adresate pieţelor din Uniunea Europeană, au reprezentat în semestrul I aproximativ 90,79% din totalul vânzărilor.

Începând cu data de 17 ianuarie 2022, acţiunile Chimcomplex SA Borzeşti sunt liber tranzacţionate la categoria Standard a Bursei de Valori Bucureşti, sub simbolul de piaţă CRC, continuându-şi parcursul pe piaţa de capital început în 1996 pe Piaţa Aero.

Chimcomplex este principalul producător şi furnizor de substanţe chimice vitale din regiune, specializat în polioli, clorosodice şi Oxo-Alcooli. Este cel mai mare combinat de produse chimice, cu 2 platforme industriale la Oneşti şi Râmnicu Vâlcea. În anul 2021, Chimcomplex a înregistrat o cifră de afaceri de 2,244 miliarde de lei.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.