În ianuarie 2026, televiziunea publică din China a difuzat o animație care a atras rapid atenția la nivel global: o navă spațială de mari dimensiuni, cu formă triunghiulară, denumită Luanniao. Conceptul prezentat vizează dezvoltarea unui portavion spațial capabil să lanseze avioane de luptă fără pilot direct din orbită, informează telegraph.co.uk.
La scurt timp după difuzare, informațiile au fost preluate de presa internațională, alimentând întrebări cu privire la natura proiectului, dacă este vorba despre un program real aflat în dezvoltare sau doar despre un exercițiu de imagine.
Inițiativa este prezentată în contextul rivalității tehnologice dintre China și Statele Unite, al investițiilor majore în inteligență artificială și sisteme de armament de ultimă generație, dar și pe fondul tensiunilor regionale, inclusiv cu Japonia, în jurul statutului Taiwanului.
Luanniao ar urma să aibă o lungime de 242 de metri
Potrivit materialului video, Luanniao ar urma să aibă o lungime de 242 de metri și o anvergură de 684 de metri. Nava este estimată să intre în serviciu în jurul anului 2050, ca parte a programului Nantianmen.
Lansat în 2017, programul Nantianmen are ca obiectiv dezvoltarea unui sistem de luptă integrat, care să includă avioane hipersonice, drone autonome controlate prin inteligență artificială, arme cu energie dirijată, precum laserele, și platforme spațiale de tip portavion.
Ideea centrală este simplă, dar radicală: mutarea platformei de proiecție a forței în spațiu, deasupra razei de acțiune a apărărilor antiaeriene clasice, inclusiv a rachetelor sol-aer. De acolo, Luanniao ar urma să desfășoare aparate de luptă fără pilot.
Capacitatea declarată impresionează: până la 88 de avioane autonome Xuan Nu.
Spre deosebire de dronele de atac așa cum le știm astăzi, acestea sunt gândite mai aproape de configurația și misiunile avioanelor de vânătoare moderne, cu viteze mari, radare avansate și capacitatea de a lansa rachete hipersonice. Cu alte cuvinte, o escadrilă completă, dar fără piloți la bord.
O mare dilemă
Rămâne însă dilema pe care specialiștii o formulează fără ezitare: cât de fezabil este, din punct de vedere tehnologic, un astfel de portavion al viitorului?
Peter Layton, expert britanic în domeniul apărării, afiliat Griffith Asia Institute din Australia, consideră că proiectul este, cel puțin pentru moment, nerealist.
Argumentul său pornește de la fizică: a ține în zbor, la limita spațiului, o structură de asemenea dimensiuni ar cere cantități imense de combustibil și, mai ales, un tip de propulsie care încă nu există.
Iar dacă soluția ar fi plasarea pe orbită, apare o altă problemă pe care o cunoaștem deja prea bine – aglomerația de deșeuri spațiale. O coliziune ar putea produce avarii ireversibile, cu efecte în lanț.
Din această perspectivă, Layton vede în Luanniao mai degrabă un exercițiu de comunicare: un mod de a insufla încredere publicului intern și, în același timp, de a proiecta putere în fața vecinilor și a rivalilor.
Pe de altă parte, comentatori chinezi susțin că proiectul există, că se află în lucru, și că discuția reală nu este dacă tehnologia va deveni posibilă, ci când. Deocamdată, nu doar portavionul Luanniao rămâne la granița dintre planșeta de proiectare și science-fiction.
Întregul ecosistem promis în jurul lui – de la arme cu energie dirijată până la avioanele autonome Xuan Nu – trăiește încă în registrul conceptelor.
Imaginile prezentate au ridicat însă miza dezbaterii: între demonstrația de forță și fezabilitatea tehnică, promisiunea unui portavion care patrulează deasupra Pământului pune, din nou, tehnologia în centrul competiției geopolitice.
Comentează