Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

China ameninţă Taiwanul, din cauza vizitei preşedintelui taiwanez în SUA

China Taiwan

Administraţia de la Beijing a avertizat, miercuri, că va trece la acţiuni de ripostă dacă preşedintele Taiwanului, Tsai Ing-Wen, se va întâlni, în cursul unei deplasări în SUA, cu Kevin McCarthy, preşedintele Camerei Reprezentanţilor, informează cotidianul Financial Times, potrivit Mediafax.

Tsai Ing-Wen va efectua un turneu extern de zece zile şi ar putea avea o întrevedere cu Kevin McCarthy în California. Vizita preşedintelui Taiwanului este considerată esenţială pentru afirmarea capacităţilor de interacţiuni externe, pe fondul intensificării incisivităţii Chinei, care consideră Taiwanul teritoriu chinez şi a ameninţat în mai multe rânduri că va realiza reunificarea, chiar cu forţa militară dacă va fi necesar.

"Determinarea Taiwanului de a avea deschidere către lume va deveni mai puternică. Mesajul pe care vreau să îl transmit în cursul acestei vizite va proteja constant libertatea noastră şi democraţia (...)", a declarat Tsai Ing-Wen. Liderul de la Taipei va sta două nopţi la New York, după care va merge în Guatemala şi Belize, două dintre cele 13 ţări care au recunoscut Taiwanul. La întoarcere, va sta două zile în Los Angeles.

Eventuala întâlnire a liderului de la Taipei cu Kevin McCarthy ar fi "o altă provocare", care ar sabota "pacea şi stabilitatea în Strâmtoarea Taiwanului", a reacţionat Departamentul pentru Afacerile Taiwaneze din cadrul Administraţiei Chinei, avertizând că Beijingul "va riposta în mod determinat".

Armata chineză a efectuat exerciţii de amploare în jurul Taiwanului ca reacţie la vizita efectuată la Taipei în vara anului 2022 de Nancy Pelosi, în acel moment preşedinte al Camerei Reprezentanţilor din SUA.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.