Ministrul chinez de externe, Wang Yi, a chemat duminică regimul de la Phenian să ia o decizie 'inteligentă' după înăsprirea sancţiunilor ONU împotriva Coreii de Nord, adresând de asemenea un apel la reţinere SUA şi Coreii de Sud, transmit AFP, DPA, Reuters şi Xinhua, scrie agerpres.ro.
'Ar fi benefic pentru Coreea de Nord să ia o decizie bună şi inteligentă', a declarat presei ministrul chinez, după întrevederea avută cu omologul său nord-coreean, Ri Hong-Yo, cu privire la noile sancţiuni adoptate de ONU.
Cei doi au discutat la Manila, înaintea unui forum ASEAN privitor la securitatea în regiune.
Wang Yi şi-a exprimat sprijinul faţă de cele mai recente sancţiuni adoptate de Consiliul de Securitate al ONU, după testele cu rachete ale Phenianului în luna iulie, dar a insistat ca aceste măsuri să fie însoţite de discuţii între principalele state implicate.
Ministrul de externe chinez a apreciat că nu va uşoară relansarea negocierilor în format de şase (Coreea de Nord, Coreea de Sud, China, SUA, Rusia şi Japonia - toate reprezentate la reuniunea de la Manila) cu privire la programele nuclear şi balistic ale Phenianului, dar a subliniat că dialogul este necesar şi că toate părţile trebuie să acţioneze în acest scop.
'Obiectivul nostru este să readucem toate părţile implicate în chestiunile nucleare la masa negocierilor (...) pentru a realiza denuclearizarea peninsulei coreene', a declarat Wang, notând că sancţiunile sunt 'necesare', dar nu constituie 'scopul ultim'.
Consiliul de Securitate al ONU a adoptat sâmbătă, la propunerea SUA, o rezoluţie ce prevede noi sancţiuni severe împotriva Coreii de Nord, care ar urma să priveze această ţară de venituri anuale estimate la un miliard de dolari, o treime din totalul celor provenite din exporturi.
Rezoluţia 2371, venită ca ripostă la programele balistic şi nuclear ale Phenianului, constituie un succes cert pentru SUA, care au reuşit să convingă China - principalul sprijin al Phenianului - şi Rusia să întărească presiunea internaţională împotriva unui stat acuzat de a fi o 'ameninţare mondială'.
China, apel la liderul Coreii de Nord după sancțiunile ONU: Să ia o decizie bună şi inteligentă
Explorează subiectul
București
16°C
Articole Similare

460
Verdict istoric: Rusia, scoasă din joc de Ucraina în zonele ocupate
460

844
Un dispozitiv de urmărire a fost depistat pe mașina unei magistrate care îl judecă pe oligarhul Vladimir Plahotniuc
844

1.346
Amenințările ministrului Apărării funcționează: România primește dronele de la israelieni (presă)
1.346

3.464
VIDEO Lista neagră făcută de Trump: țările care NU au ajutat SUA în misiunile demarate de Trump / Președintele SUA a „spălat” pe jos cu NATO
3.464

922
Războiul din Orientul Mijlociu afectează Ucraina: "Rezervele noastre de rachete se epuizează”
922

776
Operațiune cu miză uriașă: Echipajul misiunii Artemis 2 va pierde legătura cu Pământul timp de 40 de minute
776

45
Kievul propune Moscovei un armistiţiun în sector energetic
45

3.049
VIDEO A fost consemnată cea mai impresionantă reușită din istoria omului
3.049

2.976
VIDEO Trump, avertisment pentru Iran: "Întreaga ţară ar putea fi distrusă într-o singură noapte, iar acea noapte ar putea fi mâine"
2.976

137
VIDEO Hezbollah a difuzat imagini cu IDF-urile abandonând echipamente în Liban, sub foc mortal
137

1.740
Dinastia Kim continuă - Ar putea urma o luptă pentru putere între femei la Phenian
1.740

110
Încetarea focului în Iran - Trump va răspunde propunerii Pakistanului într-o conferință de presă
110

4.278
VIDEO Șeful Pentagonului dezvăluie primul mesaj de la pilotul recuperat din Iran: încărcătură simbolică uriașă
4.278
















Comentează