China cere 'timp pentru a asimila' situaţia lui Mbappe: "Acest incident nefericit a rănit sentimentele multor oameni"

Article thumbnail

Sursă foto: AGIF / Sipa USA / Profimedia

Ambasadorul Chinei în Spania, Yao Jing, a explicat, vineri, că guvernul său se află "în comunicare" cu liga spaniolă de fotbal (La Liga), cu clubul Real Madrid şi alte instituţii şi asociaţii spaniole pentru a aborda "incidentul nefericit" legat de comentariile făcute de atacantul Kylian Mbappe, dar cu toate acestea, oficialul chinez a solicitat "timp pentru a asimila" afirmaţiile care au provocat frustrare în ţara sa, scrie Agerpres.

"Nu există negocieri, dar există o comunicare bazată pe înţelegere reciprocă", a declarat diplomatul pentru agenţia EFE, înainte de a participa la Forumul de la Salamanca, desfăşurat la Universitatea din Salamanca (în vestul Spaniei), ca răspuns la o întrebare privind existenţa unor negocieri pentru soluţionarea crizei care a dus la absenţa continuă a echipei Real Madrid din transmisiunile de fotbal spaniol în China.

Situaţia rămâne neschimbată, în ciuda scuzelor oferite de club şi de Mbappe în legătură cu o controversă apărută după ce atacantul a declarat că o memă preferată înfăţişa propriul său chip suprapus peste cel al unui "dictator chinez", deşi nu l-a nominalizat explicit pe Mao Zedong, a cărui imagine apărea în montaj.

"Acest incident nefericit a rănit sentimentele multor oameni din China, care trebuie acum să asimileze situaţia actuală", a menţionat ambasadorul, exprimându-şi încrederea că problema va fi soluţionată prin "interacţiuni bazate pe respect reciproc".

Declaraţiile jucătorului au dus la rezilierea unor parteneriate comerciale şi au determinat postul public de televiziune chinez CCTV să suspende, săptămâna trecută, difuzarea meciurilor din La Liga. Ulterior, Real Madrid şi-a prezentat scuzele, fapt confirmat de postul public de televiziune, cum a făcut, joi, şi ambasadorul Chinei în Spania. Cu toate acestea, nu a fost făcut niciun anunţ privind momentul în care ar putea fi reluate transmisiunile.

"Va fi nevoie de timp. Poporul chinez are nevoie de timp pentru a asimila acest lucru. Nu este o chestiune uşoară, mai ales având în vedere că este vorba despre un club care s-a bucurat de un număr mare de fani şi de multă afecţiune în China", a declarat Xie Tianyu, ataşat în cadrul Ambasadei Chinei în Spania, care îl însoţea pe ambasador în vizita sa la Salamanca.

Trei companii care îi foloseau numele şi imaginea lui Mbappe, gigantul din industria băuturilor Dongpeng, producătorul de lactate Mengniu şi compania de brânzeturi Milkground, au anunţat, prin declaraţii aproape identice, că îşi încetează parteneriatele cu atacantul francez, cu efect imediat. Acestea au invocat o politică de "toleranţă zero" faţă de acţiuni sau afirmaţii "care rănesc sentimentul naţional".

De asemenea, potrivit publicaţiei locale The Paper, care citează surse din cadrul postului public de televiziune, măsura include, de asemenea, eliminarea tuturor reclamelor şi materialelor video în care apare fotbalistul.

Google News
Explorează subiectul
București
Temperatură12°C
Variabil
România
Vânt3km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri