Ministrul chinez de externe Wang Yi a comunicat luni secretarului de stat american Antony Blinken că retragerea grăbită a trupelor americane din Afganistan a avut un impact negativ, dar s-a angajat să colaboreze cu Washingtonul pentru promovarea stabilităţii, transmite Reuters, scrie AGERPRES.
Departamentul de Stat al SUA a informat într-o scurtă declaraţie că Blinken a discutat cu Wang despre "situaţia de securitate şi eforturile noastre respective de a aduce cetăţenii SUA şi ai RPC în siguranţă" (folosind acronimul RPC pentru Republica Populară Chineză).
Conform unei ştiri apărute în mass-media de stat din China, Wang i-a comunicat lui Blinken că ceea ce s-a întâmplat în Afganistan dovedeşte că un model străin nu poate fi aplicat în mod arbitrar unei ţări cu condiţii culturale şi istorice diferite.
"Utilizarea forţei şi a mijloacelor militare pentru rezolvarea problemelor nu va face decât să le sporească. Astfel de lecţii merită o reflecţie serioasă", a transmis postul chinezesc CCTV, citându-l pe Wang.
Wang a mai spus că Beijingul este dispus să comunice cu Washingtonul pentru a ajuta la prevenirea unui nou război civil sau a unui dezastru umanitar după "impactul negativ grav" al retragerii grăbite a trupelor americane din Afganistan.
"Statele Unite nu pot însă, pe de o parte, să caute în mod activ să îngrădească şi să suprime China şi să aducă atingere drepturilor şi intereselor legitime ale Chinei iar, pe de altă parte, să spere într-o cooperare din partea Chinei", a afirmat Wang.
Înaltul oficial chinez a criticat, de asemenea, SUA pentru scoaterea Mişcării Islamice a Turkistanului de Est (ETIM) de pe lista grupărilor teroriste, ceea ce indică, în opinia sa, dublul standard aplicat de Washington în domeniul combaterii anti-terorismului.
China este îngrijorată de faptul că ETIM este activ în Afganistanul vecin şi doreşte să creeze un stat separat în regiunea Xinjiang din vestul Chinei, unde autorităţile chineze au creat lagăre de detenţie în masă, prezentate oficial ca locuri în care regimul de la Beijing oferă formarea profesională în scopul reducerii extremismului.
Executivul american susţine însă că ETIM nu mai există ca organizaţie oficială, fiind în schimb o etichetă pe care China o invocă pentru a oprima mai multe grupuri etnice musulmane, printre care şi pe uiguri.
China critică dur retragerea grăbită a trupelor americane din Afganistan
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

636
Consecințele economice ale războiului din Orientul Mijlociu - Prețul ar putea ajunge la sute de miliarde de dolari
636

33
Promisiuni pentru reunificare - China va garanta "securitatea energetică" a Taiwanului
33

20
Israelul continuă bombardamentele asupra Libanului - Cel puțin șapte persoane au fost ucise la Beirut
20

820
Putin își freacă mâinile de bucurie: Cum sunt împinse statele din Asia să cumpere petrol rusesc (Bloomberg)
820

46
Avertizare decălătorie emisă de MAE - Cod roşu de precipitaţii abundente şi rafale puternice de vânt în Grecia
46

2.021
VIDEO „Model Gaza” în Liban - Declarațiile care au stârnit reacții dure: Israelul mută forțat 600.000 de oameni din Liban
2.021

72
FOTO-VIDEO Israelul anunţă că a desfăşurat un amplu val de atacuri nocturne asupra Teheranului / Cel puţin 16 răniţi în urma unor atacuri aeriene ale Iranului în Israel
72

3.891
A murit medicul care a fost condamnat la 1.933 de ani de închisoare după ce a infectat 275 de pacienți
3.891

3.194
Ruptură majoră pe axa Israel - Franța: Tel Avivul oprește orice achiziție militară de la Paris, după ce au blocat ajutorul militar american
3.194

211
Un parlamentar iranian de rang înalt îi transmite lui Trump: "Strâmtoarea Ormuz se va redeschide, dar nu pentru voi"
211

73
Cutremur puternic la Tokyo - Nu au fost raportate pagube materiale sau persoane rănite
73

75
Israelul anunţă că a atacat o instalaţie folosită pentru presupusa dezvoltare de arme chimice în Iran
75

84
Reformă istorică în Japonia - Se introduce custodia comună după divorț
84
















Comentează