Companiile aeriene au continuat joi să-şi suspende zborurile către China din cauza riscului de răspândire a noului coronavirus, care a făcut până în prezent cel puţin 170 de victime, informează AFP şi Reuters potrivit Agerpres.
Un astfel de anunţ a fost făcut joi de Air France, ai cărei reprezentanţi au informat că această companie îşi va suspenda toate zborurile regulate spre China continentală începând de joi până în data de 9 februarie.
Air France "va asigura zboruri speciale către şi din Shanghai şi Beijing cu echipaje voluntare începând de joi, 30 ianuarie, pentru a asigura întoarcerea clienţilor şi angajaţilor săi", a precizat compania aeriană într-un comunicat.
Cu o zi înainte, Air France anunţase că îşi reduce activitatea la un zbor zilnic către Shanghai şi Beijing începând de vineri "din cauza scăderii cererii pentru aceste destinaţii". Începând din 22 ianuarie, ea îşi suspendase zborurile spre Wuhan, oraşul din centrul Chinei unde a fost detectat prima dată coronavirusul.
Anunţuri asemănătoare au fost făcute joi şi de companii aeriene precum Air India, EgyptAir, SAS şi Ethiopian Airlines, informează Reuters.
Tot pe 30 ianuarie, Turkish Airlines a anunţat că va reduce frecvenţa zborurilor programate spre Beijing, Guangzhou, Shanghai şi Xian în perioada 5-29 februarie.
De asemenea, joi, Ucraina a anunţat că va suspenda zborurile directe spre China începând din data de 4 februarie, a informat adjunctul directorului aeroportului Boryspil din Kiev.
Miercuri, grupul Lufthansa a anunţat suspendarea tuturor zborurilor sale către China din cauza epidemiei cu noul coronavirus, iar mai multe companii aeriene americane au decis de asemenea să anuleze unele curse către China după ce au observat o scădere drastică a cererii.
Astfel, zborurile către China ale companiilor grupului Lufthansa (Lufthansa, Swiss şi Austrian Airlines) vor fi anulate până pe 9 februarie, a precizat compania. Decizia nu priveşte însă şi zborurile către Hong-Kong, care vor fi operate normal.
Lufthansa este a doua companie aeriană europeană, după British Airways, care decide anularea zborurilor către China, ca măsură preventivă în contextul epidemiei cu noul coronavirus.
Suspendarea unor zboruri către China a fost decisă şi de compania finlandeză Finnair, care are legături către numeroase oraşe chineze.
În SUA, companiile American Airlines şi United Airlines au anunţat suspendarea unor zboruri către China, ca urmare a scăderii semnificative a cererii. American suspendă zborurile de la Los Angeles către Shanghai şi Beijing între 9 februarie şi 27 martie, iar United pe cele către Shanghai, Beijing şi Hong Kong între 1 şi 8 februari
China devine un stat izolat - Tot mai multe companii aeriene suspendă zoborurile
Explorează subiectul
București
0°C
Articole Similare

173
O sursă credibilă afirmă că Putin ar putea pândi momentul perfect pentru a ataca Europa
173

18
Canada intenţionează să îşi consolideze apărarea în zona arctică a ţării, anunță premierul Mark Carney
18

210
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Ucrainenii distrug un radar, un depozit de drone și un centru petrolier rus
210

241
Descoperire uluitoare a cercetătorilor: Bacteriile pot supraviețui în spațiu și răspândi viața între planete
241

1.999
Alertă în Orientul Mijlociu: Un avion cisternă al Forțelor Aeriene SUA s-a prăbușit în Irak. O a doua aeronavă a aterizat în siguranță
1.999

1.073
VIDEO Netanyahu amenință liderii de la Teheran în prima conferință de presă de la începutul războiului: Dacă aș fi agent, nu le-aș face asigurări de viață
1.073

1.319
VIDEO „Rezervoarele de combustibil ard” — Un important hub petrolier rusesc a fost lovit de un atac cu drone ucrainene în regiunea Krasnodar
1.319

1.344
'Vă rog, vă rog, vă rog'. O țară din Europa își îndeamnă cetățenii să renunțe la deplasările cu mașina după explozia prețurilor petrolului
1.344

620
Iranul neagă minarea Strâmtorii Ormuz - Unele nave au primit permisiunea de a trece prin strâmtoare
620

1.596
China intervine în conflictul din Orientul Mijlociu: „Să se apese butonul de pauză”
1.596

99
Preşedintele naţionalist al Poloniei se opune prin veto programului european de finanţare SAFE
99

3.579
Iranul lansează o nouă amenințare dură: „Orientului Mijlociu o să fie aruncat în beznă în mai puţin de o jumătate de oră”
3.579

4.226
VIDEO E nebunie în Orientul Mijlociu: Hezbollah a lansat cea mai mare ofensivă împotriva Israelului / Au tras cu sute de proiectile și drone
4.226

















Comentează