China a îndemnat marţi SUA "să anuleze imediat" o vânzare de arme în valoare de 2,2 miliarde de dolari către Taiwan - insulă revendicată de Beijing -, vânzare care a primit cu o zi înainte aprobarea din partea Departamentului de Stat american, informează AFP potrivit Agerpres.
Notificarea cu privire la această vânzare, ce conţine inclusiv 108 tancuri de luptă şi 250 de lansatoare de rachete sol-aer, a fost înaintată Congresului american, care are 30 de zile pentru a o contesta, ipoteză puţin probabilă. Nu este pentru prima dată când SUA autorizează vânzări de arme către Taiwan, însă acestea provoacă de fiecare dată furia Chinei.
"China îndeamnă SUA (...) să anuleze imediat acest proiect de vânzare de arme către Taiwan şi să stopeze orice legătură militară între Taiwan şi SUA", a declarat în timpul unei conferinţe de presă Geng Shuang, un purtător de cuvânt al Ministerului chinez al Afacerilor Externe. "Ar fi bine să se evite aducerea şi mai multor prejudicii relaţiilor sino-americane", a subliniat el.
Această nouă vânzare în valoare de 2,2 miliarde de dolari intervine într-un context de tensiuni între Beijing şi Washington, care duc de anul trecut un război comercial.
China consideră Taiwanul o parte din teritoriul său. Insula este condusă de un regim rival care s-a refugiat aici după ce comuniştii au preluat puterea în China continentală în 1949, la finalul războiului civil chinez. Teritoriul insular nu este recunoscut ca stat independent de ONU, iar Beijingul ameninţă să recurgă la forţă în cazul proclamării oficiale a independenţei de către Taipei sau a unei intervenţii externe, inclusiv a SUA, notează AFP.
"Vânzarea de arme de către SUA către Taiwan constituie o gravă încălcare a principiilor fundamentale ale legislaţiei internaţionale şi relaţiilor internaţionale", a subliniat Geng Shuang. "Partea chineză şi-a exprimat profunda nemulţumire, precum şi opoziţia fermă, şi a protestat deja oficial pe lângă SUA", a adăugat el.
Washingtonul, care a rupt în 1979 relaţiile diplomatice cu Taipeiul pentru a recunoaşte Beijingul drept singurul reprezentant al Chinei, rămâne cu toate acestea aliatul cel mai puternic al teritoriului insular şi principalul său furnizor de arme.
China îndeamnă SUA să anuleze imediat o vânzare de arme către Taiwan
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

9
Guvernatorul Băncii Naţionale a Ucrainei explică "operațiunea Oşceadbank" / Avocat: Incidentul este unul foarte grav
9

290
VIDEO Prețul petrolului a atins un maxim istoric din 2023: Qatarul avertizează că toată producția din Golf s-ar putea opri în câteva zile
290

4.772
VIDEO Președintele își cere scuze - Iranul schimbă brusc strategia de război și anunță că nu va mai ataca țările vecine
4.772

4.557
Explozie puternică în aeroportul din Dubai: avioanele se rotesc deasupra aeroportului / Fragmente căzute după o interceptare fulger
4.557

84
VIDEO Gardienii Revoluţiei susţin că au vizat „grupuri separatiste” din Kurdistanul irakian
84

3.547
Războiul se extinde? După Rusia, vine China. Teheranul va primi putere financiară și militară de la Beijing, dezvăluie serviciile secrete americane
3.547

71
Revoluția continuă - Un rapper este pe cale să devină noul prim-ministru al Nepalului
71

1.284
VIDEO Rusia reia atacurile brutale în Ucraina: 6 morți în ultima lovitură / Polonia a ridicat avioanele de apărare
1.284

4.058
VIDEO După ce Iranul a strâns șurubul, americanii îi reevaluează pe ruși: petrolul de la Moscova ar putea să fie exceptat de la sancțiuni
4.058

142
Se investighează dacă bombardamentul asupra unei școli de fete din Iran ar putea fi rezultatul unei lovituri americane. Sunt indicii în acest sens
142

9.137
Iranul intră într-o nouă eră: „triumviratul” care conduce țara / Au luat decizia care va înfuria SUA, Israelul și toți actorii regionali
9.137

2.715
Oamenii de știință au descoperit o forță secretă care ne construiește creierul: ce este proteina Piezo1
2.715

3.227
Irakul, sub asediul dronelor: atacuri puternice la aeroporturi și complexe petroliere
3.227

















Comentează