Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

China își mărește stocul nuclear în contextul creșterii tensiunilor globale

globaltimes.cn
nuclear-china

Arsenalele nucleare ale mai multor ţări, în special ale Chinei, au crescut anul trecut, în timp ce alte puteri nucleare au continuat să îşi modernizeze instrumentele, în contextul tensiunilor geopolitice crescute, transmite AFP, citat de Agerpres.

"Ne apropiem, sau poate că am ajuns deja, de sfârşitul unei lungi perioade de scădere a numărului de arme nucleare în întreaga lume", a deplâns pentru AFP Dan Smith, directorul Institutului Institutul internaţional de Cercetare a Păcii din Stockholm (SIPRI).

Numărul total al focoaselor nucleare ale celor nouă puteri nucleare - Marea Britanie, China, Franţa, India, Israel, Coreea de Nord, Pakistan, Statele Unite şi Rusia - a scăzut la 12.512 la începutul anului 2023, de la 12.710 la începutul lui 2022, conform SIPRI. Cu toate acestea, 9.576 dintre acestea se află în "stocuri militare pentru uz potenţial", cu 86 mai mult decât în urmă cu un an.

SIPRI face diferenţa între stocurile disponibile pentru utilizare şi inventarul total, care include şi materiale prea vechi, ce trebuie dezmembrate.

"Stocul este format din focoase nucleare utilizabile, iar aceste cifre încep să crească", a spus Smith, menţionând că cifrele sunt încă departe de cele peste 70.000 înregistrate în anii 1980.

Cea mai mare parte a creşterii vine însă din China, care şi-a crescut stocul de focoase nucleare de la 350 la 410

China a investit foarte mult în armată pe măsură ce economia şi influenţa ei au crescut, conform sursei citate.

India, Pakistan şi Coreea de Nord şi-au crescut de asemenea stocurile, precum şi Rusia, într-o măsură mai mică (de la 4.477 la 4.489), în timp ce restul puterilor nucleare şi-au menţinut volumul stocurilor.

În opinia lui Dan Smith, această creştere a stocurilor nu poate fi explicată prin războiul din Ucraina, având în vedere timpul îndelungat care este necesar pentru dezvoltarea focoaselor nucleare, precum şi ţările care au făcut această alegere şi care nu sunt direct afectate de conflict.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.