Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

China redesenează Drumul Mătăsii: afacerea care i-a adus la poarta de intrare în Europa

Israel Defence Force
china afganistan

Gigantul chinez COSCO este pe cale să-şi extindă prezenţa în Hamburg, un oraş care se prezintă drept poarta de intrare a Chinei în Europa, după ce şi-a cimentat controlul asupra portului grec Pireu.

Chinezii îşi deschid depozite în Polonia, dar şi Ungaria şi îşi intensifică transportul feroviar de mărfuri către cele două ţări, dar şi Rusia. Noile mişcări au loc într-o perioadă în care europenii încep să nu mai vadă cu ochi buni îmbrăţişarea tot mai strânsă a Chinei, informează Mediafax.

În cazul Hamburgului, dilema este dacă astfel de legături economice cu China nu lasă oraşul vulnerabil în faţa conflictelor geopolitice în contextul în care tensiunile dintre SUA şi China se reflectă la nivelul lanţurilor globale de aprovizionare. Statului acestuia de cel mai mare port al Germaniei îl plasează de asemenea în centrul unei mai ample dezbateri privind rolul Germaniei ca cea mai mare forţă politică a Europei şi al treilea mare exportator al lumii, scrie Bloomberg.

Cu cinci ani în urmă, multe companii doreau să facă parte din iniţiativa noului drum al mătăsii din China, în pofida temerilor privind accesul reciproc la pieţe. Acum, există o ezitare în creştere, arată Doris Hillger, director în cadrul Camerei de Comerţ din Hamburg.

Viitorul guvern al Germaniei va avea de la bun început sarcina de a pune în balanţă interesele. În condiţiile în care administraţia americană pune presiune pe Europa să se alinieze cu SUA în conflictul său cu Beijingul, viitorul cancelar german va fi sub presiune imediată de a-şi preciza poziţia.

La începutul mandatului cancelarului Angela Merkel, politica Berlinului privea „schimbarea prin comerţ“, însă mulţi consideră că abordarea respectivă nu numai că a eşuat, dar a şi schimbat Germania, aceasta devenind îndatorată Chinei.

În această lună, gigantul Cosco şi-a cimentat controlul şi asupra portului grecesc Pireu, acordul intensificând temerile UE privitoare la implicarea în creştere a Chinei în infra­structura europeană şi întâm­pinând un val de opoziţie având legătură cu îngrijorări sociale şi legate de mediu, dar şi cu angajementele neonorate ale Chinei privind inves­tiţiile, notează Financial Times.

Acordul vine într-o perioadă tensionată a relaţiilor dintre Europa şi China, UE încercând să-şi protejeze mai bine sectoarele strategice în faţa influenţei tot mai mari a chinezilor.

Giganţii chinezi au început recent să deschidă depozite şi în Europa de est. AliExpress o platformă globală de comerţ electronic deţinută de Alibaba Group, a anunţat finalizarea primului centru logistic independent din Polonia. Iar grupul CECZ construieşte un depozit de 74 milioane de euro în Vac, nordul Budapestei.

Chinezii îşi întăresc şi legăturile feroviare cu Europa, în efortul de a-şi intensifica transportul de mărfuri către continent.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.