DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

China și OMS, considerate RESPONSABILE de AMPLOAREA pandemiei: un grup de experți explică MECANISMUL prin care virusul a fost lăsat să se extindă

brookings.edu
China

Un grup independent de experţi a declarat luni că oficialii chinezi ar fi putut aplica măsuri de sănătate publică mai ferme în ianuarie pentru a reduce focarul iniţial de COVID-19 şi a criticat Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) pentru că nu a declarat starea de urgenţă internaţională până pe 30 ianuarie, relatează Reuters, conform Agerpres.

Citește și: Gheorghe Falcă intră la RUPERE în plin SCANDAL din PNL: Ludovic Orban NU trebuie să demisioneze

 

Grupul de experţi, care analizează modul de gestionare la nivel global a pandemiei de COVID-19 şi este condus de fostul premier al Noii Zeelande, Helen Clark, şi de fostul preşedinte liberian, Ellen Johnson Sirleaf, a cerut reforme agenţiei Naţiunilor Unite, cu sediul la Geneva.

Raportul lor preliminar a fost publicat la câteva ore după ce Mike Ryan, directorul Programului pentru urgenţe sanitare al OMS, a declarat că decesele la nivel global asociate COVID-19 urmează să depăşească "foarte curând" pragul de 100.000 săptămânal.

"Ceea ce este clar pentru grup este că măsurile de sănătate publică ar fi putut fi aplicate mai ferm de către autorităţile sanitare locale şi naţionale din China în ianuarie", se arată în raport, referindu-se la apariţia focarului iniţial de COVID-19 în oraşul central Wuhan, diin provincia Hubei.

Pe măsură ce au apărut dovezi ale transmiterii de la om la om, "în prea multe ţări, acest semnal a fost ignorat", se mai spune în document.

Mai exact, raportul pune sub semnul întrebării motivul pentru care Comitetul OMS pentru situaţii de urgenţă nu s-a întrunit decât în a treia săptămână din ianuarie şi nu a declarat starea de urgenţă internaţională până la a doua sa reuniune pe 30 ianuarie.

"Deşi termenul de pandemie nu este nici folosit, nici definit în Regulamentul Sanitar Internaţional (2005), utilizarea sa serveşte pentru a atrage atenţia asupra gravităţii unui eveniment de sănătate. Până la 11 martie, OMS nu a folosit termenul", se mai spune în raport.

Grupul de experţi a solicitat o "resetare globală" şi a precizat că va face recomandări într-un raport final adresat miniştrilor Sănătăţii din cele 194 de state membre ale OMS, în luna mai.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.